După ce premierul Mihai Tudose a dat vina pe BNR pentru creșterea ROBOR – un indice calculat în funcție de nivelul la care băncile se împrumută între ele și în funcție de care crește sau scade dobânda la credite – consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, i-a dat o replică acidă premierului.

„BNR ar fi putut să facă ceva, putea să facă o inflație de zile mari și pe urmă să vedem cum rezolvam când ROBOR-ul se ducea în jos, dar inflația se ducea în sus. Asta era ceea ce putea să facă BNR”, a declarat consilierul lui Isărescu la Talk B1

„ROBOR-ul, așa cum urcă acum, este o consecință a factorilor din piață, nu e o decizie nici a BNR, nici a băncilor. E un rezultat al «împăcării» între cererea și oferta de bani”, i-a mai explicat Adrian Vasilescu actualului premier, fost ministru al Economiei și posesor de master în economie. 

„E important că sunt câteva valuri în lume, se pare că epoca dobânzilor mici se închide și va urma o epocă a dobânzilor care urcă, SUA au dat tonul încă de anul trecut. Mulți analiști din piață cred că va face asta și BNR care, din 2009, a scăzut întotdeauna dobânzile. ROBOR-ul pleacă de la un nivel nefiresc de jos și este normal ca în împrejurări istorice, un indicator se duce mai jos decât este normal să fie, va veni un moment în care va urca”, a mai spus oficialul băncii centrale.

Atacul lui Tudose

Vineri, premierul Tudose a atacat BNR insinuând că ar fi lăsat niște speculanți să se joace. „Cred că colegii noștri sau care ar trebui să fie colegii noștri, ai românilor, de la Banca Națională au fost plecați de acasă”, a spus Tudose la Sucevița, la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD.

BNR ar fi trebui „să aibă grijă să nu crească (dobânda – n.red.) și să nu lase niște actori să se joace pe această temă”. 

Tudose a mai spus că vrea să aibă o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema creșterii dobânzii ROBOR. El a spus că ar vrea să știe dacă BNR „mai este Banca Națională a României sau o structură de zei care se ocupă de propria lor existență, foarte bună de altfel”.

Ce este ROBOR

Indicele ROBOR (Romanian Interbank Offered Rate) reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele. Se stabilește în toate zilele lucrătoare și are ca referință media aritmetică a cotațiilor de dobândă utilizate de zece bănci selectate de banca centrală. ROBOR este utilizat de toate băncile pentru stabilirea dobânzilor variabile și influențează valoarea ratelor lunare la creditele în lei.

Fiind o măsură reală, rezultată din operațiunile făcute în piață, ROBOR ar putea fi influențat de BNR doar prin scăderea ratei dobânzii de politică monetară, care să ducă la o scădere a rate dobânzii pentru facilitatea de creditare a băncii centrale. Numai că dobânda de politică monetară e neschimbată din mai 2015, adică de peste doi ani.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
După ce premierul Mihai Tudose a dat vina pe BNR pentru creșterea ROBOR - un indice calculat în funcție de nivelul la care băncile se împrumută între ele și în funcție de care crește sau scade dobânda la credite - consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, i-a dat o replică acidă...

Preluat de la EVZ