Polițiștii spun că l-au găsit pe cel aflat în spatele amenințărilor și al șantajului legat de otrăvirea alimentelor pentru bebeluși în supermarket. 

Autoritățile germane au dezvăluit, azi, după incertitudini legate de suspectul respectiv, că șantajistul supermarketurilor a fost prins.

Este vorba despre un bărbat de 55 de ani, arestat lângă Tübingen, la sud de Stuttgart, vineri seara, după ce mai multe persoane i-au ajutat pe anchetatori cu informații. Autoritățile au dat publicității imagini surprinse pe camerele de supraveghere din supermarketuri, cu un bărbat care se află, spun ele, în spatele amenințărilor, scrie Deutsche Welle​.

Polițiștii au spus, totuși, că toți consumatorii ar trebui să verifice cu grijă ca pachetele de alimente pentru bebeluși să fie sigilate, atunci când le cumpără și să anunțe imediat autoritățile dacă suspectează ceva.

Bărbatul căutat a trimis un email poliției, la începutul acestei luni, în care amenința că va distribui în supermarketurile din Germania hrană otrăvită, dacă nu i se plătește o sumă mai mare de 10 milioane de euro. 

La mijlocul lunii septembrie, autoritățile au descoperit cinci borcane cu hrană pentru bebeluși care conținea etilenglicol (un compus organic folosit ca materie primă la fabricarea fibrelor de poliester și în industria textilă sau în antigeluri. Este un lichid incolor, inodor și cu gust dulce și are o toxicitate ridicată, este nociv în cazul ingestiei). Etilenglicolul poate conduce la insuficiență renală, leziuni ale creierului și provoacă moartea.

Borcanele cu hrană otrovită au fost găsite într-un supermarket din orașul Friedrichshafen, în sudul Germaniei. Un bărbat a fost filmat de camerele video din magazin când punea borcanele pe rafturi. 

Angajații unui alt magazin, din Peine, la circa 500 km nord, în Saxonia Inferioară, au spus că și ei au văzut un bărbat care semăna cu suspectul. Acesta a ieșit din magazin înainte ca ei să-l poată prinde. 

Șnatajistul a cerut apoi bani, amenițând că a pus produse otrăvite în toată țara. 

Mai mult de 650 de persoane au sunat la poliție, pe o linie telefonică specială, pentru a da detalii despre suspect, 

„Până azi dimineață am primit 650 de apeluri, mulți oameni au mai sunat și de atunci, dar nu am primit niciun detaliu concret care să ne ducă la șantajist”, a spus un purtător de cuvânt al poliției din Konstanz, Markus Sauter, în urmă cu o zi. 12 ofițeri răspundeau la apeluri 24 de ore din 24. Anchetatorii avertizaseră ca oamenii să fie atenți la sigiliile mărfii pe care o cumpără, în acest context. 

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Polițiștii spun că l-au găsit pe cel aflat în spatele amenințărilor și al șantajului legat de otrăvirea alimentelor pentru bebeluși în supermarket. Autoritățile germane au dezvăluit, azi, după incertitudini legate de suspectul respectiv, că șantajistul supermarketurilor a fost prins.Este vorba despre un bărbat de 55 de ani, arestat lângă Tübingen,...

Preluat de la EVZ