Extrasele fac parte din ultima carte, o apariţie a Editurii Compania,  Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor, de Aurel I. Rogojan

(…)Din copilărie mi-a fost insuflată dorinţa de învăţătură. Mama mea nu absolvise decât trei clase primare. Bunica paternă, care nu a făcut nici o clasă de şcoală, a secondat-o foarte mult pe mama în tot ceea ce avea de făcut în gospodărie şi în casă pentru copii. Eram eu şi sora mea. Am mai avut un frate, dar a murit de mic. Mama şi bunica s-au străduit să facă tot ceea ce le stătea în putinţă ca să mă dea la şcoală şi să capăt cât mai multă învăţătură. Le datorez enorm de mult pentru tot ceea ce au făcut pentru mine ca să mă dea să învăţ carte. A fost marea lor dorinţă de a fi învăţător.

Ulterior am fost cooptat pentru activitate politică în paralel cu acti­vitatea didactică. Apoi am fost promovat în diverse funcţii, de la prim-secretar de plasă, cum era atunci organizarea administrativ-teritorială a ţării, până la comitetul judeţean, membru în biroul judeţean. Apoi am fost promovat la Comitetul Central al UTM-ului în primăvara anului 1949, când l-am cunoscut şi pe preşedintele de mai târziu al României, Ion Iliescu. Era un an diferenţa de vârstă dintre noi. El este născut în anul 1930, iar eu în anul 1931. Până la unificarea organizaţiilor de tineret, fusese preşedintele pe ţară al Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România. De mai mult timp fusese luat în atenţie atât pentru calităţile sale, cât şi pentru faptul că era fiu de ilegalist. La scurtă vreme a fost trimis la studii în URSS, încredinţându-i-se şi funcţia de conducător al organizaţiei politice a studenţilor români aflaţi la Moscova. Tatăl său era un cunoscut ilegalist. Se pare că o parte din timpul în care se dedicase partidului l-a petrecut în emigraţie, în URSS.

[…] În ce mă priveşte, în toamna anului 1951 am fost trimis la Şcoala militară de ofiţeri a Ministerului de Interne, după a cărei absolvire, la 1 mai 1952, am slujit neîntrerupt în acest minister până în ultima zi a lunii decembrie 1989, când am fost arestat. […]

Aţi amintit în evocarea succintă a biografiei dumneavoastră şi de faptul că l-aţi cunoscut pe Ion Iliescu. Ştiu şi eu dintr-o istorisire orală că în tinereţe l-aţi cunoscut şi aţi avut activităţi comune. Am văzut chiar şi o poză de grup într-o tabără de tineret, undeva la Timişul de Sus sau de Jos…

La Timişul de Sus.

Ion Iliescu este cel care, după un simulacru de judecată sumară a şefului statului din ziua de luni 25 decembrie 1989, i-a succedat practic […] lui Nicolae Ceauşescu. Ştim, de asemenea, că el a fost iniţial foarte apropiat cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Când s-au separat apele ? Când s-au învolburat şi a început ceea ce mai mult sau mai puţin se ştie ?

[…] Aşa cum îl cunosc eu, omul acesta are incontestabil o sumă de calităţi, dar are şi unele defecte definitorii […]. Unul dintre ele, şi nu unul lipsit de importanţă, a fost dorinţa permanentă şi nestăpânită de a ajunge cât mai sus. Cu sau fără merit. A avut întotdeauna grijă să-şi mascheze această înclinaţie, astfel încât târziu, chiar foarte târziu, i-a fost cunoscută. În acelaşi timp, este un om ascuns, ranchiunos şi răzbunător. Este absolut fals zâmbetul « larg » şi binevoitor pe care îl afişează aproape permanent. Este suficient în asemenea momente să-i priveşti ochii şi faţa pentru a observa cât de fals este.

Având în vedere cele spuse şi rezumându-mă doar la atât, când a fost în graţiile cuplului Ceauşescu, el a nutrit speranţa, în intimitatea sa, să-i ia locul lui Nicolae Ceauşescu, să ajungă în funcţia supremă în partid şi în stat.

Da, acum pot fi mai bine înţelese motivele sincopelor şi declinului carierei sale politice.

[…] Revenind la anii lui de început, trebuie spus că nu şi-a uitat nici interesul mai apropiat […], iar interesul apropiat a fost şi acela de a-şi continua studiile, şi nu de a le face oriunde, că putea să le facă foarte bine şi la Bucureşti. El a fost trimis pe cheltuiala statului român în URSS. […] Este adevărat că şcolile sovietice de la vremea aceea erau şcoli de renume. […] Nici acolo, pe timpul studiilor, nu s-a despărţit de funcţiile politice. A continuat, deci, să îşi exercite într-un fel sau altul influenţa politică şi să aibă şi susţinerea necesară de mai târziu.

După încheierea studiilor în URSS a lucrat un timp la Uniunea Inter­naţională a Studenţilor, care avea sediul la Praga. Apoi a devenit prim-secretar al UTM-ului. Era un salt foarte important, şi asta mai cu seamă datorită influenţei exercitate şi acţiunilor pe care la vremea respecti­vă Ceau­şescu le-a întreprins în favoarea lui, determinându-l pe Gheorghe Gheorghiu-Dej şi pe ceilalţi din conducerea partidului să accepte ca Ion Iliescu să fie cel ales în funcţia de prim-secretar al UTM. Aceasta era procedura. Sigur, formal se făceau nişte alegeri […], dar la partid se hotăra, iar funcţia supremă în organizaţia de tineret nu o putea ocupa oricine, Gheorghiu-Dej trebuia să dea ultima aprobare. Dar cine era cel care trebuia să facă propunerea ? Acesta era Nicolae Ceauşescu, care la vremea respectivă în­deplinea funcţia de secretar cu problemele organizatorice la Comitetul Central al Partidului. El coordona şi organizaţiile de masă, printre care şi Uniunea Tineretului Muncitor. Din cele ce ne-a povestit Paul Nicu­lescu-Mizil la Jilava, Gheorghiu-Dej l-ar fi atenţionat pe Ceauşescu să nu îl tot împingă în faţă pe Iliescu, pentru că « ce iese din pisică tot şoa­reci mănâncă ». Se spunea că Gheorghiu-Dej ar fi avut nişte conflicte, direct sau indirect, cu tatăl lui Ion Iliescu, şi care, în plus, nu ştiu ce greşeli politice mai făcuse şi din care motive fusese marginalizat. Probabil că el era în tabăra opusă lui Gheorghiu-Dej. Fusese între emigranţii de la Mos­cova, or Gheorghiu-Dej era reprezentantul comuniştilor din ţară şi din în­chisori, de aici tot timpul între ei exista o separaţie, să zic aşa, o despărţire.

Unii erau la Hotelul Lux din Moscova, ceilalţi – în barăcile concen­traţionarului de la Târgu Jiu…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Extrasele fac parte din ultima carte, o apariţie a Editurii Compania,  Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor, de Aurel I. Rogojan (...)Din copilărie mi-a fost insuflată dorinţa de învăţătură. Mama mea nu absolvise decât trei clase primare. Bunica paternă, care nu a făcut nici o clasă de şcoală, a secondat-o...

Preluat de la EVZ