Nicio altă trupă sau artist din România nu a atins notorietatea lor pe timpul comuniștilor. Asta cu atât mai mult cu cât melodiile lor nu erau înregistrate pe discuri de vinil și nu erau distribuite la radio și, cu atât mai puțin, la televizor. La sfârșitul anilor ’80, muzica lor putea fi ascultată doar pe casete și benzi de magnetofon trase „underground”. Culmea, ritmurile și armoniile lor erau, oarecum, banale, iar versurile destul de naive, însă mesajul lor ajungea în casele românilor la fiecare petrecere. Nu era nuntă sau botez unde să nu se asculte cântecele scoase de acea „obscură” trupă.

„Am ținut un milion de lei la CEC, după Revoluție, până s-au devalorizat. Am fost un fraier. Puteam să iau 10 apartamente” NELU VLAD, proto-manelist

Declicul s-a produs în 1986 când membrii formației au primit, fiecare, câte 300 de lei pentru a se lăsa înregistrați în timp ce cântă, într-o cârciumă brăileană. În debutul acestui LP artizanal, muzicanții, prin vocea liderului lor, se recomandau: „Stimați ascultători, cântă pentru dumneavoastră formația Azur din Brăila: chitară bas– George Vâlcu, baterie – Ciocârlan Florinel, orgă electronică – Șonea Cristian, solist vocal și chitară armonie – Nelu Vlad. Vă dorim audiție plăcută!”. Acesta a fost debutul oficial al strămoșului manelelor, Nelu Vlad, din Brăila.

Formația Azur cântând la restaurantul Rubin din Brăila, acum peste 30 de ani FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

„Muzică orășănească” bunăpentru crâșmele Brăilei

La sfârșitul anilor ’80, românii erau asaltați de un nou gen de muzică. Stilul era unul incert. Ritmurile erau de sorginte balcanică, mai degrabă orientale, iar versurile erau simple, cu refrene ce-ți rămâneau în cap, fie că-ți plăceau sau nu. Termenul de manea, existent încă din secolul XVIII, de pe vremea fanarioților, nu era popular, ca astăzi. Dacă la început a fost oul sau găina, nimeni n-a aflat răspunsul. Lui Nelu Vlad, fondatorul formației Azur, din Brăila, i se poate spune „strămoșul manelelor”. Până la urmă ce gen de muzică a impus el pe piață? Că nu e nici muzică populară sau folclorică, nici muzică ușoară, nici lăutărească… Mai degrabă de petrecere.

Nelu Vlad se scarpină sub șapca roșie: „Dom’le, io când am început să cânt, niciodată nu m-am gândit să-i reproduc pe alții de dinaintea mea. Mi-am zis să fiu original. Da’ într-un oraș ca Brăila, plin de turci, moldoveni, ruși, bulgari și alții, nu aveai cum să nu împrumuți măcar câte o notă”. Muzicantul spune că, inițial, și-a numit creația drept „muzică orășănească”: „În mediul rural erau alții: Dolănescu, Maria Lătărețu, Maria Tănase și Irina Loghin. Io eram ce trebuie pentru crâșmele din portul Brăilei. Da’, deși am împrumutat teme străine, versurile erau românești, de unde și succesul național”.

„După spectacolele din anii ’80, la hotel mă așteptau 20-30 de fete cu fl ori și «gânduri bune»” NELU VLAD, mare vedetă ante-decembristă

Interziși pentru îndrăzneală

„În stație la Lizeanu”, „Se mărită Mona”, „Prințișorul meu”, „Cenu- șăreasa”, „S-a rupt lanțul de iubire”, „Pe nisipul de la mare”, „Te-am crescut copile”, „Mai întoarce, Doamne, roata!” au fost o parte din marile hit-uri autohtone de acum 30 de ani. De ce Azur nu a imprimat nici măcar un disc pe timpul comuniștilor? Fondatorul Azur-ului oftează: „Ei, comuniștii, făceau greșeala de a ne compara direct cu folclorul. Or noi cântam altceva! Ei spuneau că această muzică se cântă doar cu «instrumente reci»: țambal, vioară, contrabas și clarinet. Îndrăzneala noastră a fost că am cântat și muzică populară, dar cu scule electronice. Nu avea niciun rost să încercăm să imprimăm la Electrecord, singura casă de discuri… Că ne trebuia aviz de la «Cultură» și nu ni l-ar fi dat niciodată!”. 

Nelu Vlad și moștenirea lui Alecu Russo

Concurența a apărut imediat: Generic, Albatros, Odeon și mulți alții. Melodiile compuse de Nelu Vlad și colegii săi de la Azur, erau cântate de numeroase trupe. Nu se știe cu certitudine cine și ce cântec îi aparținea 100%. Care-i adevărul? Au preluat și ei piese de la alții sau sunt singurii care au fost furați și plagiați? Strămoșul maneliștilor de azi e culant: „Ca în literatură, dau un exemplu… «Miorița» a fost o poezie populară culeasă de Alecu Russo și publicată. Lumea i-o atribuie, cumva, lui, deși a circulat, secole, pe cale orală. Orice artist împrumută ceva de la cineva și îi dă o formă nouă. Uite, la «Regina nopții» textul îmi aparține, da’ muzica e sârbească!”. Ajuns la vârsta înțelepciunii, la 67 de ani, Nelu Vlad spune că, deși o parte din piese îi aparțin 100%, cum ar fi: «Zâna zorilor», «Mona», sau «Te-am crescut copile», sunt și altele pe care de la un singur refren auzit le-a transformat în hit-uri: „Celelate trupe au venit puțin după noi. Le-a fost ușor să se lanseze cu piese de la noi și să aibe succes. După aia și-au făcut piesele lor”.

Dat afară din Școala de Miliție

Nelu Vlad a fost laborant chimist și, apoi, student al școlii de miliție. Cum de a ajuns cântăreț? Pe Nelu Vlad îl năpă- desc amintirile. Povestește că a făcut un an și un pic din Școala de Miliție de la Băneasa de unde a fost exmatriculat pentru că sora nevestei sale fusese condamnată pentru un avort: „M-a chemat la el generalul Iulian Vlad, pe atunci comandantul unității, și mi-a arătat trei rapoarte, al CI-stului, al politrucului și al lui. Toate favorabile mie. Eram foarte bun, șef de clasă… Numai că nu a acceptat ministrul de Interne, Coman, și m-au dat afară”. Se laudă că avea o bursă de 1.050 de lei pe lună și cu banii agonisiți a cumpărat sculele necesare unei formații: „Știam că am talent și am încropit o trupă. Repetam în curtea casei unui prieten. Am fost un autodidact, că am învățat să cânt la chitară și acordeon singur. Lumea a observat imediat noutatea. Mai ales la nunți”.

„Înainte de ’89 aveam 1.000.000 de lei la CEC!”

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/azur-4-rzv.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/azur-4-rzv-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Nicio altă trupă sau artist din România nu a atins notorietatea lor pe timpul comuniștilor. Asta cu atât mai mult cu cât melodiile lor nu erau înregistrate pe discuri de vinil și nu erau distribuite la radio și, cu atât mai puțin, la televizor. La sfârșitul anilor ’80, muzica...

Preluat de la EVZ