Fenomenul „Me Too” a acaparat în întregime Facebook-ul, iar oamenii prind din ce în ce mai mult curaj pentru a spune public expreienţele traumatizante prin care au trecut. Este şi cazul lui Mihail Neamţu, un politician român de dreapta, care a povestit cum a fost abuzat de un preot, pe vremea când era doar un student în vârstă de 23 de ani.

„Eram student la Teologie la Colegiul King din Londra. Mă aflam în vizită la Londra pentru câteva zile pentru studiul meu. Am acceptat invitaţia unui distins preot, Doctorul Hugh Wybrew, de a-l acompania la el acasă. Mare greşeală!.

Aveam 23 de ani când l-am întâlnit pentru prima oară pe Dr. Wybrew, iar atunci mi-a lăsat impresia unui preot erudit cu care pot discuta despre doctrine şi spiritualitate, dar, pe data de 5 august 2005, mi-a lăsat o cu totul altă impresie. Aceea a unui prădător sexual.

Am băut vin şi am servit masa. Vinul era un Merlot, acompaniat de o brânză franţuzească, pe fundal fiind vocea lui ciudată, purtând o conversaţie aparent normală cu mine. La acea vreme nu eram căsătorit, iar acest lucru îl bucura pe Dr. Wybrew.

Pe la jumătatea serii am început să nu mă mai simt comfortabil, deoarece ajunsesem într-un punct în care discutam despre căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Era în jurul ore 11 când m-am decis că ar fi timpul să mă culc. În loc să îmi spună concret unde este camera de oaspeţi, m-am trezit însoţit spre aceasta de către un om bătrân care flirta cu mine.

După ce mi-a vorbit pe o voce suavă şi mi-a aranjat patul, preotul m-a îmbrăţişat împotriva voinţei mele. În momentul în care a început să mă mângâie pe gât şi să-mi sărute urechea am simţit că voi vomita. M-am „smuls” din braţele lui şi i-am spus noapte bună, iar el a părăsit camera.

Primul lucru pe care l-am făcut apoi a fost să încui uşa şi să caut un computer pentru a împărtăşi exprienţa trăită şi cu prietenii. Când am deschis computerul am găsit mai multe site-uri cu un conţinut foarte explicit despre homosexualitate.

De dimineaţă am plecat în grabă, fără a da vreo explicaţie.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că orientarea mea sexuală mi-a fost limpede încă de când eram un copil, când am fost adolscent şi când am devenit bărba”, se arată în postarea politicianului de pe Facebook.

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Fenomenul „Me Too” a acaparat în întregime Facebook-ul, iar oamenii prind din ce în ce mai mult curaj pentru a spune public expreienţele traumatizante prin care au trecut. Este şi cazul lui Mihail Neamţu, un politician român de dreapta, care a povestit cum a fost abuzat de un preot,...

Preluat de la EVZ