O nouă tragedie în familia preotului ucis într-un accident cumplit petrecut în județul Suceava. A doua fetiță a preotului a murit la spital. În total, șase oameni au murit în tragedie. Medicii fac acum eforturi să o țină în viață pe mama copilei a cărei stare este foarte gravă.

Anastasia, fetița de numai 10 ani a încetat din viață, asta deși, atât ea cât și mama ei au supraviețuit accidentului. Medicii au făcut tot ce le-a stat în putință ca să salveze viața micuței. 

“De mult n-am văzut personalul de la reanimare, medicii de acolo, asistentele medicale, personalul de acolo în întregime despre care sigur zici că sunt cei mai duri, nu i-am văzut atât de marcați, să văd medicii cu lacrimi în ochi, sunt chestiuni care mi-e greu să le și pronunț”, a spus un doctor din cadrul spitalului pentru Romania TV.

Acum, medicii fac tot posibilul să salveze viața memei. Femeia de 35 de ani e în stare gravă în spital, însă, a dat primele semne de revenire după tragedie!

“Ei au chiar impresia că ea începe să-și recâștige din reflexele primare și reanimatorii au impresia că ea deja aude ceea ce se vorbește în camera în care se află, astfel încât discuțiile de acolo trebuie foarte bine gestionate”, a mai spus medicul.

Cei impresionați de tragedie au venit la Centrul de Tranfuzii Suceava.

Între timp, Petru Gavril și fiica sa, Anisia, au fost conduși pe ultimul drum de sute de oameni. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor format din 100 de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei. Râuri de lacrimi au curs la biserică.

“Am ramas fara preot. Nu am mai avut un preot asa bun. Dumnezeu sa-l ierte”, a spus un enoriaș.

Șase oameni au murit și alți 3 au fost răniți în tragedia rutieră din Suceava. Preotul Petru Gavril, sora și cumnatul său au murit pe loc, iar cele două fiice ale sale au decedat la spital. De asemenea, șoferul care a produs accidentul a fost declarat și el mort.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/tragedie-cea-de-a-doua-fetita-a-preotului-mort-in-accidentul-din-suceava-a-decedat-in-spital-43259.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/tragedie-cea-de-a-doua-fetita-a-preotului-mort-in-accidentul-din-suceava-a-decedat-in-spital-43259-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv