Începutul negocierilor curente a fost mitingul Cartelului Alfa din Piaţă Victoriei, din 4 octombrie 2017. La presiunea oamenilor care manifestau în fața Guvernului, primul-ministru s-a întâlnit cu o delegaţie a Cartel Alfa. La discuții s-a stabilit ca a două zi să aibă loc o întâlnire între Mihai Tudose şi reprezentanţii sindicatelor din Sănătate, la nivel de federaţie, adică Hipocrat (Promedica), Sanitas, Solidaritatea Sanitară și Ambulanţa.

ETAPA 1: joc în formulă completă

La această primă întâlnire Guvern – Sindicate au participat și miniştrii Muncii (Lia Olguța Vasilescu), Sănătăţii (Florian Bodog), Finanţelor (Ionuț Mișa), Dialogului Social (Gabriel Petrea) şi vicepremierul (Ion – Marcel Ciolacu).

„Eram singurul medic prezent la această întâlnire… şi aşa a rămas până când Sanitas şi Solidaritatea Sanitară au adus câte un medic, la rândul lor. Această primă întâlnire a scos la iveală câteva lucruri. Primul a fost presiunea maximă pentru acceptarea din partea sindicală a trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat, spunându-se că legea salarizării nu se poate aplica decât în această formă. Un mic şantaj, creşterea sau scăderea de taxe, nu se face cu aprobarea societăţii, ci trebuie să fie o asumare politică pe care o vei plăti cu plus sau minus la vot”, povestește, pentru EvZ, preşedintele Sindicatului Medicilor Promedica, dr. Eleodor Cârstoiu.

Habar n-aveau ce program au medicii

Propunerile făcute de guvernanți n-aveau nimic de-a face cu realitatea. „Proiecţiile făcute de Ministerul Muncii, de cel al Sănătăţii şi, în final, al Finanțelor erau fanteziste, nerealiste, pline de amatorism. Prima problemă: Ministerul Muncii credea sau aşa fusese informat de Ministerul Sănătăţii că norma de lucru a medicului este de 48 de ore. L-am făcut pe primul-ministru să înţeleagă că este fals, în spitale fiind medici care lucrează 35 de ore (asta este norma de lucru, exact ca în Franţa, de exemplu), alţii care fac gărzi de la 40 de ore în sus pe alt contract de muncă şi care de fapt ţin locul altui medic.”, arată doctorul.

La aceeași discuție, însă, dr. Cârstoiu remarcă și obediența de care au dat dovadă unele sindicate.

Prima negociere, niciun rezultat

„Cel mai grav lucru a fost că sindicate din sănătate au propus şi susţinut ca acceptabilă ideea de eşalonare a creşterii salariale, în special pentru medici. Ce nu se înţelege este că această măsură priveşte toţi medicii din spitalele publice, dar se adresează mai întâi medicilor care părăsesc sistemul pentru a pleca din ţară sau pentru a trece în sistemul privat, în special se adresează medicilor rezidenţi şi tinerilor specialişti”. Ca să-i lămurească, medicul spune că le-a arătat situații concrete.

„Am dat exemplul spitalului din Buzău la care s-au scos 18 posturi şi s-au prezentat 5 candidaţi, în condiţiile în care legea salarizării fusese promulgată. Cei 5 medici au venit de la spitalul din Râmnicu Sărat, care a rămas fără medici. Asta se întâmplă în multe alte judeţe din România”. Cum nu s-a putut ajunge la un numitor comun, „întâlnirea s-a terminat, deci, fără o concluzie. Ministrul care a fost ferm alături de medici a fost cel al Muncii (Lia Olguța Vasilescu, n.r.), care a spus că demisionează dacă medicii nu primesc la 1 martie ce aveau promis la 1 ianuarie. Repet, eram singurul medic prezent în acel moment”, arată dr. Cârstoiu. 

ETAPA 2: Trimiși la Ministerul Sănătății

La a două întâlnire condusă de vicepremierul Ion-Marcel Ciolacu şi la care au participat aceiaşi miniştri, primul ministru Mihai Tudose „a venit după o jumătate de oră şi a fost prezent mai puţin de o oră, cu toţii părând mult mai relaxaţi. Discuţiile mari au fost pe sporuri şi pe gărzile medicilor. Faptul că încă nu este un regulament de sporuri pentru legea promulgată naşte mari probleme. Se adaugă faptul că vechiul regulament şi prevederile din lege sunt stufoase, făcute în manieră de lobby politic, dar fără perpectivă economică şi de politică de personal, ceea ce face ca ajungerea la o soluţie corectă să fie dificilă”, povestește președintele Promedica. Nici la această a doua discuție nu s-a luat vreo decizie, în schimb „concluzia a fost ca discuţiile să continue la Ministerul Sănătăţii. Am realizat că problema a fost pasată ministrului Sănătăţii unde posibilităţile de rezolvare sunt clar mai reduse, fiindcă sunt decizii care depăşesc nivelul de minister monoprofil”, punctează dr. Eleodor Cârstoiu.

Etapa 3: Se joacă cu legislația

A urmat întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii, care „a avut ca teme centrale sporurile şi gărzile medicilor. Am constatat că la nivel de experţi se înţelege greu că în afară de legea de care discutăm mai există legi organice (Codul Muncii), Constituţia României, precum şi reglementări europene pe care le-am acceptat şi semnat ca stat membru al Uniunii Europene. Dacă pentru sporuri s-a acceptat îngheţarea lor la nivel de decembrie 2017, la gărzi discuţia a fost mult mai grea. Modalitatea care era gândită de minister nu avea legătură cu legislaţia în vigoare, ci cu dorinţa de a cheltui cât mai puţini bani. Sindicatul Promedica a cerut o modalitate de plată care să fie măcar cu suport în Codul Muncii”, adaugă preşedintele. Pentru că din nou nu s-a ajuns la vreun rezultat, s-a convenit organizarea unei a patra întâlniri. Tot la Ministerul Sănătăți. 

 ETAPA 4: Medicii, puși să găsească soluții

rootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Începutul negocierilor curente a fost mitingul Cartelului Alfa din Piaţă Victoriei, din 4 octombrie 2017. La presiunea oamenilor care manifestau în fața Guvernului, primul-ministru s-a întâlnit cu o delegaţie a Cartel Alfa. La discuții s-a stabilit ca a două zi să aibă loc o întâlnire între Mihai Tudose şi...

Preluat de la EVZ