Protagonistul episodului este Alexandru Solomon, unul dintre cei mai cunoscuți regizori și producători de film din România, operator de imagine și scenarist.

”Cu ocazia vizitei Patriarhului Kiril al Rusiei, care vine în România cu binecuvântarea Președintelui Putin, fost colonel KGB, am vrut să fac un dar de sânge și de bani, în memoria tuturor victimelor represiunii comuniste și fasciste din România și din Rusia”, a explicat Solomon. Acesta susține că gestul său nu este altceva decât un act artistic.

Gestul lui Alexandru Solomon a devenit viral în mediul online, iar părerile sunt  împărțite. În timp ce anumite voci dezaprobă gestul, persoane publice apreciază mesajul transmis de cineastrul Solomon. Acesta, într-un comentariu postat pe pagina sa de Facebook, a precizat că pentru performance-ul de numai un minut a fost anchetat ore în șir și tirmis la psihiatrie: „Acţiunea a durat 1 minut, dar ce a urmat a durat 7 ore: jandarmi, poliţie, psihiatrie. Concluzia: tulburări de adaptare”.

Cine este Alexandru Solomon

Alexandru Solomon are 51 de ani, a  regizat peste 10 documentare, continuându-și cariera de director de imagine pentru filme de ficțiune, colaborând cu regizori ca Nicolae Mărgineanu, Sinișa Dragin, Andrei Blaier, Titus Munteanu, Marius Barna. A fost premiat la festivaluri de film din Europa și SUA.
Solomon a produs mai multe lungmetraje documentare celebre, precum: „Marele jaf comunist” (2004), despre jaful Băncii Naţionale Române din 1959, pentru care a câştigat marele premiu la festivalul Mediawave (Ungaria), „Război pe calea undelor/ Cold Waves” (2007), un film despre Radio Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, „Kapitalism – reţeta noastră secretă” (2010) sau „România: Patru patrii” (2015). Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar şi Drepturile Omului One World România.

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar al lui Alexandru Solomon a fost lansat luna aceasta în cinematografele româneşti.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Protagonistul episodului este Alexandru Solomon, unul dintre cei mai cunoscuți regizori și producători de film din România, operator de imagine și scenarist.”Cu ocazia vizitei Patriarhului Kiril al Rusiei, care vine în România cu binecuvântarea Președintelui Putin, fost colonel KGB, am vrut să fac un dar de sânge și de...

Preluat de la EVZ