Fiscul vinde la prețuri mult sub cele ale pieței produse la care în mod normal nu ai acces oricum și oriunde. Așa poți cumpăra de la filialele ANAF diamante, super-bolizi de sute de cai putere, clădiri, vinuri unice de colecție sau chiar podgorii întregi de vie, bunuri confiscate de la datornici sau condamnați penal.

Potrivit jurnalul.ro, una din cele mai spectaculoase oferte ale ANAF este cea inițiată de regionala Galați, care vinde nu mai puțin de 33 de diamante naturale, de mărimi, culori și claritate din cele mai variate.

6.525 lei cere ANAF pe 33 de diamante naturale

Amatorii de pietre prețioase certificate pot alege între un diamant de 0,437 carate, culoare J și claritate I1, de calitate foarte bună, la prețul de 1.998 lei, altele de 0,099 carate, culoare G sau H și claritate VS, considerate, de asemenea, de bună calitate, la un preț de 301,5 lei și până la un diamant de 0,03 carate, parțial ciobit, cu un preț de numai 18 lei.

Tot Fiscul gălățean vinde aproape nouă kilograme de aur, dar aici nu mai avem chilipiruri, întrucât prețul cerut este mai mare decât cel al pieței. Este vorba despre 8.820,34 grame de bijuterii diverse, din aur de 14 karate, pentru care ANAF cere 150 lei/gramul. Dacă va reuși să le vândă la acest preț, Fiscul ar câștiga o sumă importantă, de peste 1,3 milioane lei.

De asemenea, ANAF scoate la vânzare bolizi pe care îi vezi de regulă în filme sau la oameni foarte bogați. Serviciul valorificare sentințe penale din București scoate chiar săptămâna viitoare la licitație un super Lamborghini Gallardo, an de fabricație 2006, cu motor de 4.961 centimetri cubi, preț de pornire 312.210 lei, fără TVA. Asta înseamnă mai puțin de 70.000 de euro, în condițiile în care un astfel de bolid costă și peste 100.000 de euro.

ANAF scoate la vânzare mii de proprietăți, în toată țara, de la terenuri arabile, la apartamente, vile și hale industriale. Atrage atenția zilele acestea oferta Fiscului oltean, care a scos la licitație sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Olt, din Slatina, cu un preț de pornire de 1.197.000 lei, fără TVA.

Licitația anului însă pare a fi cea organizată de ANAF Constanța, care a scos la vânzare nu mai puțin de 28 de parcele de vie, însumând 63,44 hectare de podgorii nobile, amplasate în Murfatlar și Poarta Albă, cu un preț de pornire de un milion de euro.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/fscul-scoate-la-vanzare-bijuterii-masini-de-lux-cladiri-si-vinuri-de-colectie-cat-costa-un-lamborghini-gallardo-sau-33-de-diamante-43492.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/fscul-scoate-la-vanzare-bijuterii-masini-de-lux-cladiri-si-vinuri-de-colectie-cat-costa-un-lamborghini-gallardo-sau-33-de-diamante-43492-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv