Euro s-a depreciat vineri și a marcat în această săptămână cel mai amplu declin din 2017, la o zi după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să prelungească achizițiile de obligațiuni și a semnalat că va menține politica monetară ultra-relaxată, transmite Reuters.

Tensiunile dintre guvernul de la Madrid și secesioniștii din Catalonia au amplificat vânzările de euro, în urma votului de vineri al Parlamentului catalan prin care a declarat independența față de Madrid.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a reacționat prin demiterea guvernului catalan și anunțarea de alegeri în regiune pe 21 decembrie.

”BCE a surprins prin disponibilitatea de a extinde durata programului de achiziții de obligațiuni”, a declarat Omer Esiner, analist șef la Commonwealth Foreign Exchange, în Washington.

Banca Centrală Europeană a anunțat joi că va prelungi programul de achiziții de obligațiuni până în septembrie 2018, dar că volumul lunar va fi redus la jumătate, la 30 de miliarde de euro, începând din ianuarie.

Măsurile au mărit așteptările ca BCE să nu majoreze dobânzile înainte de 2019, în timp ce Rezerva Federală a Statelor Unite își menține politica de creștere a dobânzilor.

Euro a scăzut vineri cu 0,5%, la 1,1595 dolari pe unitate, iar pe ansamblul săptămânii cu 1,6%, acesta fiind cel mai amplu declin săptămânal din ultimele 11 luni.

În schimb dolarul s-a apreciat, susținut de date economice peste așteptări, speranțele analiștilor pentru reducerea taxelor în Statele Unite și speculațiile că președintele Donald Trump va nominaliza un candidat la conducerea Rezervei Federale favorabil unui ritm mai rapid de creștere a dobânzilor, față de actualul președinte al Fed, Janet Yellen, al cărui mandat se încheie în februarie.

Guvernul american a anunțat vineri că economia SUA a crescut în trimestrul al treilea cu un ritm anual de 3%, peste avansul de 2,5% prognozat de economiștii intervievați de Reuters.

Bloomberg a relatat vineri dimineață că Trump înclină să îl nominalizeze pe guvernatorul Fed Jerome Powell ca viitor șef al băncii centrale, dar că nu a luat încă o decizie.

Trump, care ar urma să facă nominalizarea săptămâna viitoare, îi mai are în vedere pe John Taylor, economist la Universitatea Stanford, pe actualul președinte al Fed Janet Yellen, pe fostul guvernator la Fed Kevin Warsh și pe consilierul economic prezidențial Gary Cohn.

Un indicele care urmărește evoluția dolarului față de șase valute importante a urcat vineri cu 0,3%, la 94,919, după ce a atins în timpul tranzacțiilor cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, de 95,150. Dolarul a avansat totodată la nivelul săptămânii cu 1,3%, aceasta fiind cea mai mare creștere din acest an.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/euro-a-inregistrat-cel-mai-amplu-declin-saptamanal-din-2017-din-cauza-politicilor-bce-si-a-tensiunilor-din-catalonia-43520.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/euro-a-inregistrat-cel-mai-amplu-declin-saptamanal-din-2017-din-cauza-politicilor-bce-si-a-tensiunilor-din-catalonia-43520-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv