Horoscop. Pe 28 octombrie s-au născut Erasmus din Rotterdam, Bill Gates, Ivan Turgheniev, Jonas Salk, Eros Ramazzotti, Ilarion Ciobanu, Constantin I. Parhon, Dan Tărchilă, Eugen Mandric, Liviu Nicolae Dragnea, iar pe 29 octombrie s-au născut Edmund Halley, ducele de Alba, Richard Dreyfuss, Paul Joseph Gobbels, Jean Giraudoux, Franz von Papen, Silvia Dumitrescu-Timică, Radu Cosaşu, Alexandru Bena, Jean Alexandru Steriade, Doru Covrig, Alexandru Chira.

 

Pe 28 octombrie în calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, Terentie, soţia sa Neonila şi cei şapte fii, Firmilian. Pe 29 octobrie sunt Sfinții: Anastasia Romana, Avramie și Maria, nepoata sa. Pe 30 octombrie sunt Zenovie și sora sa, Zenovia, Cleopa. Nimic în ”Kalendar”.

 

 

Horoscop.  Un weekend în care schimbările vremii și a orei, capriciile oamenilor, pot surprinde, obosi, sau enerva nemotivat. Păstraţi-vă calmul, rezolvaţi diferentele cu o glumă şi mai ales, dacă conduceţi ceva, maşină, motor, bicicletă, avion, navă cosmică – mare atenţie! România deţine tristul record anual al celor mai multe decese cauzate de accidente, din lume, accidente de circulaţie raportate la flota de vehicule. Şi un alt record mondial, neomologat, al celor mai multe animale strivite pe drumuri. Trebuie făcut ceva şi în această direcţie, dacă dorim vreodată să fim consideraţi o naţiune civilizată.

 

Horoscop. Dragi lupi, padawani și hobbiți ar trebui să exclam Nunc Dimittis Servum Tuum, Domine! – în sensul că am văzut-o și pe asta, am trăit o minune, un eveniment rar.

 

Am primit 453 de mesaje. Care mai de care mai grijuliu, mai apropiat, cu ajutoare și sfaturi. Vă mulțumesc tuturor, vă mulțumesc din tot sufletul, așa cum am spus, trec printr-o etapă a vieții, puțin mai dificilă, dar nu mor caii când vor câinii. Postul, rugăciunea și solitudinea sunt cele mai bune medicamente, spunea slăvitul părinte Arsenie Boca.

 

Horoscop. Printre multele mesaje pentru care nu pot să vă mulțumesc suficient, mi-au dat viață, la propriu, este și un mesaj de la fostul meu coleg de la Zoia Kosmodemianskaia și apoi de la clasa specială de fizică de la Liceul Dimitrie Cantemir, domnul Paul Anton. Îmi scrie și îmi confirmă amintirile mele despre Victor Sandu, directorul cinematografului ”Republica”, Scala, adică. Iată ce scrie:  ”…domnul Victor Sandu ! Păi cum așa ? Iaca bine. Îmi suna cunoscut acest nume. Am plonjat cu frenezie în arhive și uite ce scrie în jurnalul meu de vacanță, pentru o duminică datată 14 iunie 1964:

… trebuie să merg la școală ca să ajut tovarășei dirigintă, împreună cu alți colegi, să încheie mediile. … Au venit destul de mulți… am hotărât să vizionăm marți filmul ”Cei trei mușchetari”. Biletele ne vor fi puse la dispoziție prin intermediul tatălui unui băiat din clasa noastră,   care îl cunoaște pe directorul cinematografului ”Republica”. Va veni și diriginta noastră, tovarășa profesoară de științe naturale Dulfu.”   

 

”Băiatul”, cu tot respectul, eram eu, subsemnatul. M-au năpădit din nou amintirile. Dragă Tony, cinematograful de pe Ștefan cel Mare se numea ”Dacia”, acolo a fost prima dată Victor Sandu director, mi-au scris, și le mulțumesc, mai mulți bucureșteni, mai mari ca noi, care au văzut multe filme acolo. După ce l-au dărâmat ca să facă loc blocurilor, au dat numele ”Dacia” unui cinematograf de pe Calea Criviței, acolo unde erau trei cinematografe, în apropiere de Piața Matache Măcelaru’.

 

Horoscop. Nici nu știi ce bucurie, dragă Tony, mi-au făcut rândurile tale ca și fotografia cu colegii noștri, care s-au dus de Sf. Dimitrie la Liceul Dimitrie Cantemir!  Vă aștept în pustnicia mea, vin oameni străini din Malta, Marea Britanie și Brazilia și nu o să veniți voi, colegii mei, de la o sută de kilometri distanță?

 

Obosesc repede, așa că o să vă rog să mă scuzați. Nu o să intru pe Dimineața Astrologilor, nu-mi mai permit să pierd o noapte, am dat delegație scrisă franțuzoaicei, Anne, fiica lui André Barbault – ea o să susțină studiul și o să mă reprezinte.

 

Horoscop. Apoi o să mă apuc să schimb ora, pe la toate ceasurile din casă. Ce stupiditate, ce păcăleală tristă! De fapt, consumatorul final, omul de rând, adică eu și domniile voastre, cheltuim mai mult cu schimbarea orei, decât se câștigă. Păi cum altfel, vorba lui Tony. Statul este un preceptor care trăiește din taxe, impozite, etc procentuale, pe cheltuielile nostre. Dacă aceste cheltuieli scad, scad și veniturile statului. De aceea se păstrează obiceiul tâmpit cu schimbarea orei, pentru că înseamnă o cheltuială mai mare, de fapt, contabilizată imediat de stat. Dacă păstrarea orei ar fi insemnat o cheltuială mai mare, fiți fără grijă că statul ar fi trecut imediat la ora permanentă, ca să aibă încasări mai mari.

 

De fapt, cel care a imaginat schimbarea orei a fost marele american Benjamin Franklin. Poate, primul ecologist. Pentru că, în susținere de motive prezentată Congresului, a spus că prin schimbarea orei de vară, dimineața și seara, fiind mai multă lumină, se face economie de lumânările de spermanțet, obținute doar din botul, din craniul de fapt, al cașalotului și al altor mamifere marine și că astfel se micșorează mult numărul de mamifere acvatice harponate.

 

Horoscop. În România schimbarea orei a fost doar o modă. De război. Eram în Ministerul Energiei, la Romelectro, când, în anul 1979, partidul a ordonat să se facă un studiu asupra repercusiunilor reintroducerii orei de vară. Cu toate că avizul ministerului a fost negativ, mai mult se pierdea decât se câștiga, Ceaușescu a ordonat introducerea orei de vară, ca să fie la fel ca tot lagărul comunist și să oblige populația să facă economii, să reducă consumul și așa foarte scăzut nici 1,7%.  Singura propunere corectă a Ministerului Energiei acceptată de Ceușescu a fost ca industria să aibă ore de începere a programului decalate, să nu înceapă toți în același timp, pentru că s-ar fi produs un vârf de sarcină, de consum, foarte greu, dacă nu chiar imposibil de preluat de sistemul energetic național. Pe vremea aceea aveam industrie, nu glumă.

 

Horoscop. Sâmbătă, dacă o să mă simt în puteri, o să mă duc în Vălenii de Munte, este mare târg, Festivalul Țuicii. Urmăresc să-mi iau o căciulă, vin și blănarii din Transilvania și Bucovina, că se anunță iarnă grea și friguroasă, mi-a spus mie o veveriță, care mi-a cărat multe nuci din curte!

 

Apoi, ce o să mai dea Domnul, pentru că mâine este, în definitiv o altă zi!

 

 

                                                                      ⃰    ⃰    ⃰

 

 

 

 

 

horoscop

 

BERBEC   Chiar dacă ai dreptate si spui numai adevarul, nu te poţi opri să nu faci câteva remarci mai acide despre familie sau prietenii tăi. Nu te mai repezi să împungi cu cornițele, lumea o să fugă de tine! Sâmbătă: aspecte favorabile deciziilor importante de genul – fac sau nu fac curăţenie în toată casa şi asta pentru că duminică este sărbătoare mare şi nu este bine să lucrezi. De asemenea, sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul spectacolelor si vizitelor pe care le poţi face. O persoana nesuferită iţi stă ca un spin in deget, asta duminică, poate la masa de sărbătoare, aşa încât procedează aşa cum se cuvine: poarta-te ca şi când nu ar exista! Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut. Nu uita că loialitatea este lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară.

 

horoscop

 

TAUR   Nu este niciun motiv de panică, decât ca toată lumea a căpiat! Tu vezi-ţi de treburile tale de sâmbătă, cele obişnuite, zâmbeşte, du-te la un film, să rămâi tu ultimul om normal din lume! Ceea ce nu trebuie să faci sâmbătă: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajungi acasă nu-ţi mai place. Pe de altă parte ai mare nevoie de un consilier de taina, dar înca nu stii în cine poţi să-ţi pui secretele la păstrare, în siguranţă. Stelele spun sa mai astepţi cu confesiunile, sau să le aşterni pe hârtie. Aşa îţi garantez discreţia pe cât posibil în lumea asta în care se află totul până la urmă. Duminică eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane străine, sau discuţiile în contradictoriu cu rudele, partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune.

 

rootstireaActualitate/EsentialHoroscop
          Horoscop. Pe 28 octombrie s-au născut Erasmus din Rotterdam, Bill Gates, Ivan Turgheniev, Jonas Salk, Eros Ramazzotti, Ilarion Ciobanu, Constantin I. Parhon, Dan Tărchilă, Eugen Mandric, Liviu Nicolae Dragnea, iar pe 29 octombrie s-au născut Edmund Halley, ducele de Alba, Richard Dreyfuss, Paul Joseph Gobbels, Jean Giraudoux, Franz von...

Preluat de la EVZ