Un angajat al Parlamentului regional din Catalonia a declarat, astăzi, că Legislativul catalan a fost dizolvat în mod formal, urmând să fie creat un organism care să asigure interimatul funcțiilor de conducere până la organizarea de noi alegeri regionale, relatează Associated Press.

Anunțul a fost făcut de către un purtător de cuvânt al Parlamentului regional, iar ședința ordinară ce urma să se desfășoare marți a fost anulată. Potrivit sursei citate, actualul președinte al forului legislativ catalan va conduce o comisie de tranziție până la organizarea alegerilor anticipate din regiune, ce se vor desfășura la 21 decembrie.

Vineri, premierul spaniol Mariano Rajoy a decis dizolvarea Guvernului și a Parlamentului din Catalonia, la câteva ore după ce Legislativul catalan a adoptat o declarație de independență.

Ulterior, procurorul general de la Madrid a anunțat că solicită punerea sub acuzare a mai multor foști lideri catalani pentru rebeliune, insurecție și pentru deturnarea fondurilor publice. Liderii catalani vor trebui să răspundă acuzațiilor în fața Curții Supreme de Justiție din Spania.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/parlamentul-catalan-dizolvat-in-mod-formal-43582.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/parlamentul-catalan-dizolvat-in-mod-formal-43582-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv