Șeful PSD a participat, luni seara, la Vila Lac 1, la o întâlnire avută în coaliția de guvernare pe tema proiecției bugetare pe 2018. 

“Am vorbit, de asemenea, despre o serie de modificări și completări la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală care vor fi adoptate prin ordonanță. Ele vor fi prezentate după ședința de guvern”, a precizat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.ro.

Dragnea a făcut referire și la o prevedere din Codul fiscal care va fi modificată și completată.

“Vreau să accentuez o prevedere din Codul fiscal care trebuie modificată și completată în sensul firesc. Majoritatea agenților economici, dacă nu toți, au reclamat de-a lungul anilor că stau la bunul plac al controlorilor fiscali, decid ei, analizează ei dacă, de exemplu, pe un lanț de TVA, atunci când trebuie să aprobe restituirea TVA, pot decide să nu restituie TVA dacă ei considerau că agentul economic respectiv știa sau ar fi putut ști dacă undeva a patra sau a cincea firmă pe lanț nu a fost în regulă cu plata TVA-ului. Noi am făcut o prevedere, care este firească, și anume, controlorul fiscal poate refuza returnarea TVA dacă după administrarea probelor poate demonstra dincolo de orice îndoială că agentul economic știa sau ar fi putut să știe. Deci, se merge pe prezumția de bună-credință pentru agentul economic și cade în sarcina celui care controlează să demonstreze dincolo de orice îndoială că agentul economic respectiv este vinovat”, a mai spus Dragnea.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Șeful PSD a participat, luni seara, la Vila Lac 1, la o întâlnire avută în coaliția de guvernare pe tema proiecției bugetare pe 2018. 'Am vorbit, de asemenea, despre o serie de modificări și completări la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală care vor fi adoptate prin ordonanță. Ele...

Preluat de la EVZ