Dincolo de toate aceste aspecte, printre incertitudini, dileme, întrebări, adevărul din prezent este unul singur: nu există niciun vinovat!  Mai exact, la doi ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 64 de persoane au murit, iar alte 128 au fost rănite, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a oferit explicații despre motivul întârzierii judecării cazului.

Ea a spus că au fost făcute trei dosare, la trei structuri diferite de Parchet. La Direcția Anticorupție au fost dosare, unul, care îl vizează pe fostul primar al al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, altul, la Secţia Militară din DNA, în cazul celor doi ofiţeri ISU. Kovesi a mai precizat că ambele dosare au trecut de procedura Camerei Preliminare, s-au respins toate excepţiile şi cerererile şi a început judecarea proceselor.    

„Bună dimineața. Astăzi sunt doi ani. Am citit fiecare dintre comentariile, unele vitriolice, altele disprețuitoare, la cele scrise de mine ieri. Nu m-au suprins decât poate două, din partea unor persoane cu care am lucrat, oameni care ar trebui să știe mai bine. Deci #impreunarezistam. 

Autorităţile joacă ALBA-NEAGRA cu tragedia Colectiv. UN RAPORT MISTERIOS, apărut după doi ani. Altfel, NICIUN VINOVAT!

Adevărul despre Impreuna Rezistăm. ȘI despre comunitatea ”underground”. Impreună Rezistăm a fost ideea unui singur om. El știe cine e. Nu sunt eu. Dar eram la aceeași masă la ore după Incendiu, cred că eram vreo cinci, și omul ăsta își dorea să ajute cu niște bani supraviețuitorii și victimele. A vrut să adune fonduri dintr-un concert caritabil. Care concert s-a și întâmplat, pe 14 noiembrie. Printre ei eram singurul doctor. M-au întrebat care e prognosticul din ce știam eu. Le-am spus că la triaj ,când au ajuns în spitale, a fost de mortalitate 90%. Dar că dacă e să fie făcut tot posibilul, probabil că la final vom avea în jur de 60 de victime. Simplu spus, aveau să mai moară 30 de oameni, majoritatea la o săptămână după. Principalele cauze sunt cele legate de șoc, apoi de infecție. 

Scurt interludiu. Îmi dau seama că – deja – majoritatea dintre voi are o filosofie privind infecțiile din spitale, bacterii nosocomiale etc. Tolontan și-a făcut datoria. Ce-a uitat să menționeze Tolontan e că nici n-ar putea să fie altfel decât în încăperi speciale, făcute pentru mari arși. În rest sunt săli de Terapie Intensivă obișnuite. O țară precum România are anual cam 150 – 200 de astfel de cazuri. Cam 15 pe lună. Capabilități de tratament sunt în București, Brașov, Iași, Timișoara, Cluj. Triajul a căutat să concentreze cazurile cele mai grave către singura unitate specializată (Sp. de Arși), și spitalele cu experiență în politraumă (Universitar, SCUBA, Floreasca, Sp. Militar). Fiecare dintre spitale are propriul eco-sistem de bacterii, unele pluri sau multi rezistente. Și asta pentru că prin saloane, sau în ATI, se află oameni bolnavi.

 

EXPLICAȚIILE șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, despre DOSARUL COLECTIV

De la o zi la alta numărul celor care ajutau a crescut. După ce marți am apărut la Digi (da, știu, omnipotent, omniscient etc), pagina FB a Impreuna Rezistăm a crescut foarte mult ca vizibilitate. În paralel alți oameni făcuseră un website care colecta informații despre victime, familiile lor, nevoi oarecare ale celor afectați. Am luat legătura cu ei. Căci asta era treaba mea. Și da, e adevărat, Impreună Rezistăm a avut detalii pe care, sau la care, autoritățile nu se gândiseră. Aceste detalii au permis să direcționăm bani despre care altfel n-ar fi știut nimeni. Au fost bani dați pentru înmormântări. Au fost bani dați pentru diverse nevoi. Nu insist pe bani. A dat și Statul bani. Ajutor pentru familii. Finanțele voiau să permită unui singur membru al familiei să însoțească cei transportați în Străinătate.

Am discutat, cu ministrul Bănicioiu și secretarul de stat Săndesc să înlocuim sintagma ”membru” cu – pur și simplu – „familie”. Am făcut asta pentru că știam date din directorul IR. Un corolar neplăcut, mai târziu, a fost să vedem cum, în câteva cazuri, oamenii au folosit banii respectivi, fie că au venit dinspre fundații, ONG-uri, sau Stat, cu altă destinație decât cea inițială. Nu le poți controla pe toate. Am avut și-o situație mizerabilă în care unei familii i s-au cerut la repatriere banii ramburs din ajutorul oferit de Guvern. Și am mai avut o problemă. 
La o săptămână după, în IR am început să constatăm că unele povești se ne-potriveau. La fel și la alte fundații partener. Au apărut oameni care susțineau că fuseseră în Colectiv și voiau bani. Sau servicii medicale.

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Dincolo de toate aceste aspecte, printre incertitudini, dileme, întrebări, adevărul din prezent este unul singur: nu există niciun vinovat!  Mai exact, la doi ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 64 de persoane au murit, iar alte 128 au fost rănite, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi,...

Preluat de la EVZ