FCSB a câștigat detașat derby-ul cu CS „U” Craiova, disputat, duminică, la Turnu Severin, în runda a 16-a a campionatului intern. „Roș-albaștrii” s-au impus cu 5-2 și au devenit liderii campionatului. Echipa lui Nicolae Dică a deschis scorul în minutul 1, prin Gnohere, și și-a mărit avantajul după reușitele lui Filipe Teixeira (33) și Florin Tănase (62). Oltenii au redus din diferență, grație autogolului înscris de Ionuț Larie (66), iar trei minute mai târziu, Renato Kelici și-a învins și el propriul portar (69), ducând scorul la 4-1. În minutul 72, Kelici s-a revanșat și a redus din diferență, scorul final fiind stabilit de Florinel Coman (83).

Tot duminică, CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, iar suporterii ardelenilor i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. În clasament, FCSB a urcat pe primul loc, cu 35 de puncte, și e urmată de CFR (34) și Craiova (32).

„Niciodată nu am văzut o asemenea echipă a Stelei. E diferență mare de valoare. Nu a mai fost așa de 25 de ani. E cea mai bună echipă pe care a avut-o în această perioadă. Poate ajunge oriunde. Are jucători atât de valoroși. Putem câștiga Europa League, de ce nu? Am vorbit cu Meme și avea emoții. I-am spus că de-acum încolo vom marca 3-4 goluri diferență. A zis ”hai, mă, patroane”, dar nu am emoții. Milan nu e foarte departe de noi. Sunt mai valoroși, dar nu sunt atât de departe”, a spus Gigi Becali, finanțatorul FCSB, la Digi Sport.

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
FCSB a câștigat detașat derby-ul cu CS „U” Craiova, disputat, duminică, la Turnu Severin, în runda a 16-a a campionatului intern. „Roș-albaștrii” s-au impus cu 5-2 și au devenit liderii campionatului. Echipa lui Nicolae Dică a deschis scorul în minutul 1, prin Gnohere, și și-a mărit avantajul după reușitele...

Preluat de la EVZ