Matei Suciu, 49 de ani, a fost senator în mandatul trecut. La alegerile din 2016 a candidat pentru un post de deputat, dar inițial nu a fost ales.

La scurt timp după alegeri, după ce colegul său de partid Călin Dobra a demisionat pentru a deveni președinte al Consiliului Județean Timiș, Matei Suciu i-a luat locul în Camera Deputaților. El a fost unul din puținii bănățeni care a votat moțiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grin deanu, când acesta era prim ministru.

Sâmbătă spre duminică deputatul s-a însurat cu aleasa inimii, Anca, iar hoții, profitând că PSD-istul nu era acasă, i-au spart locuința crezând că vor pleca bogați de acolo. S-au înșelat.

Sursele EVZ arată că hoții au intrat pe geamul de la baie, apoi au scotocit prin toată casa după bunuri de valoare. Nu prea au avut însă cu ce să plece: potrivit celor reclamate de victimă la poliție, prejudiciul abia e în jurul valorii de 2.500 de lei. Hoții au furat niște bijuterii din aur și bani, respectiv suma de 100 de lei. ( Sursa foto: Facebook)

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Matei Suciu, 49 de ani, a fost senator în mandatul trecut. La alegerile din 2016 a candidat pentru un post de deputat, dar inițial nu a fost ales.La scurt timp după alegeri, după ce colegul său de partid Călin Dobra a demisionat pentru a deveni președinte al Consiliului Județean Timiș,...

Preluat de la EVZ