Justiția americană a acceptat acuzațiile în acest caz, potrivit surselor din mass media americană, care s-a pronunțat fără a putea preciza, însă, care sunt acuzațiile și care sunt persoanele implicate.

Scăparea de date în presa americană are loc concomitent cu o încercare stângace a președintelui Trump de a spune că e bine cunoscută neimplicarea sa și a anturajului său în relațiile nepotrivite cu Moscova, în campania electorală și pasarea vinei pe seama contracandidatei sale democrate, Hillary Clinton, pentru manevre nepotrivite cu emailurile sale clasificate, interceptate de Rusia, și cu pretinsa autorizare a vânzării unei rezerve de uraniu american către o firmă rusească.

Judecătorul federal poate lua în discuție doar persoanele identificate de Comisia specială condusă de Muller, care a investigat și audiat până azi doar persoane din proximitatea Președintelui Trump, fie din timpul campaniei, fie din stafful prezidențial cu care a plecat la drum. Astfel, cele mai notorii personalități audiate și investigate de comisie au fost: fostul șef al administrației, Reince Pribus, fostul purtător de cuvânt Sean Spicer, fostul șef al campaniei Paul Manafort (care a avut și casa din Virginia percheziționată de autorități, în acest caz), Michael Flynn, consilier în campanile și fost consilier de Securitate națională (implicat în consultanța pentru președintele pro-rus Yanukovici), James Woolsey, fost director CIA și consilier în campanie al lui Trump (implicat alături de soție în lobby-ul pentru compromiterea lui Fehtullah Gulen, finanțat de o firmă turcă).

În rândul acuzațiilor analizate se numără cele ce implică trei categorii. Mai întâi sunt cele săvârșite direct în favoarea unei puteri străine: spionajul, trădarea de țară sau influența și conflictul de interese, respectiv influențarea deciziilor politice prin lobby, într-o formulă ilegală. A doua categorie sunt acuzații din sfera criminalității organizate și malversațiunilor de natură financiară, printre care acuzația de spălare de bani, evaziune fiscală, manevrarea improprie a fondurilor de campanie, nedeclararea lor la justiție, la timp. Dar poate cea mai importantă acuzație care poate fi formulată este din cea de a treia categorie, obstrucționarea justiției.

Investigația poate lesne ajunge la nivelul familiei lui Trump, odată ce atât ginerele său cât și fiul mai mare al Președintelui American au participat la întrevederile cu fostul ambasador rus Kyslyak și cu trimisul Kremlinului, o avocată celebră, Natalyia Veselnitskaia. Nu în ultimul rând, demiterea directorului FBI James Comey exact înaintea lansării acuzațiilor – gest despre care Trump a recunoscut, într-un final, că e legat de „chestiunea cu Rusia”, poate fi reținut și substanțiat în calitate de obstrucționare a Justiției pentru Președintele American. Pentru moment, la ora scrierii acestui editorial, acestea sunt doar speculații.

rootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Justiția americană a acceptat acuzațiile în acest caz, potrivit surselor din mass media americană, care s-a pronunțat fără a putea preciza, însă, care sunt acuzațiile și care sunt persoanele implicate. Scăparea de date în presa americană are loc concomitent cu o încercare stângace a președintelui Trump de a spune...

Preluat de la EVZ