Măsura este una oportună, din punctul de vedere al strategilor Kremlinului. Pentru că, în câteva săptămâni, în Rusia începe campania electorală. Pe 18 martie 2018 au loc alegeri prezidențiale iar presa rusă vorbește deja despre un posibil amestec al mass-media occidentale în campania electorală din țară. Așa cum s-a speculat și în Vest despre amestecul Rusiei în campaniile electorale din SUA și din alte țări occidentale.

Un pas logic, dacă urmăm logica Războiului Rece. Pentru că America obligă gigantul multimedia rus finanțat de stat “RT” (fost “Russia Today”) și agenția de știri “Sputnik” să se înregistreze ca “agenți străini” pe teritoriul american, și rușii vor acum să ia aceeași măsură împotriva instituțiilor de presă americane prezente în Rusia și finanțate de statul american.

“Să ne protejăm cetățenii de amestecuri crase”


Gestul omoară două muște dintr-o lovitură, din punctul de vedere al Moscovei: pe de o parte este o dovadă de agresivitate față de Vest, pe de altă parte li se demonstrează cetățenilor că va avea loc o campanie electorală corectă.

Președintele Dumei, Viaceslav Volodin, a confirmat săptămâna trecută temerilor jurnaliștilor străini de la Moscova: “Subliniez că legea privind agenții străini nu se referă la presa străină. Dar pentru că legile americane vizează ‘Russia Today America’ și ‘Sputnik’, ne vedem nevoiți să luăm măsuri similare, care să ne apere cetățenii de crase amestecuri externe pe care mass-media americane deja le comit pe teritoriul rus.”

Se pare că nu vor fi vizate doar mass-media americane

Ca vice-șef al administrației prezidențiale, Volodin a fost până de curând omul care dirija “democrația controalată” a Rusiei în direcția “corectă”. El s-a preocupat de limitarea masivă în Rusia a drepturilor la liberă exprimare și la constituirea de grupuri.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Măsura este una oportună, din punctul de vedere al strategilor Kremlinului. Pentru că, în câteva săptămâni, în Rusia începe campania electorală. Pe 18 martie 2018 au loc alegeri prezidențiale iar presa rusă vorbește deja despre un posibil amestec al mass-media occidentale în campania electorală din țară. Așa cum s-a...

Preluat de la EVZ