„Am constatat cu îngrijorare că reprezentanţii PSD şi ALDE nu au venit astăzi la şedinţa la care trebuia să avizăm proiectul de lege privind achiziţionarea sistemelor de rachete Patriot. Nu am avut cvorum şi nu am putut să luăm decizii. Întârzierea achiziţiei pune în pericol angajamentele pe care România şi le-a luat faţă de partenerii din Alianţa Nord-Atlantică. Suntem la jumătatea lunii noiembrie, cum vom mai reuşi să chetuim 2% din PIB pentru apărare, aşa cum ne-am angajat? Orice întârziere a deciziei pune România într-o situaţie delicată, părem neserioşi”, susţine senatorul PNL Iulian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat.

În acelaşi timp, Dumitrescu se întreabă de ce reprezentanţii actualei puteri amână astăzi, prin neprezentare, discuţia proiectului de lege privind achiziţionarea sistemelor de rachete Patriot, când până ieri vorbeau despre urgenţa adoptării acestui proiect. “Şi-a revizuit de ieri până astăzi PSD poziţia faţă de achiziţia de rachete Patriot?”, se întreabă senatorul PNL. 



Proiectul de lege pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” a fost înaintat de Guvernul României către Senat în 9.11.2017, cu solicitarea de a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul ar fi putut să primească un aviz de la comisia de specialitate din Senat chiar astăzi dacă la şedinţă s-ar fi prezentat şi senatorii de la PSD şi ALDE. Proiectul de lege se referă la achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot, patru pentru Forțele Aeriene și trei pentru Forțele Terestre, și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 4,62 miliarde USD cu TVA.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Am constatat cu îngrijorare că reprezentanţii PSD şi ALDE nu au venit astăzi la şedinţa la care trebuia să avizăm proiectul de lege privind achiziţionarea sistemelor de rachete Patriot. Nu am avut cvorum şi nu am putut să luăm decizii. Întârzierea achiziţiei pune în pericol angajamentele pe care România...

Preluat de la EVZ