Ea a spus că în ţara noastră nu există un stat paralel, aceasta fiind o formulare folosită de persoane care au probleme cu Justiţia, ea subliniind că beneficiarul unui sistem sănătos de stat de drept este societatea. 

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, îşi doreşte o Justiţie independentă şi puternică, beneficiarul unei Justiţii independente şi puternice este societatea. (…) În România nu există un stat paralel, această formulare este o invenţie a celor care au probleme cu Justiţia. (…) Un beneficiar real al unui sistem sănătos atunci când vorbim despre stat de drept şi Justiţie independentă nu poate fi decât societatea, societatea este cea care beneficiază atunci când statul de drept funcţionează aşa cum trebuie şi când avem o Justiţie independentă”, a afirmat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni, citată de Agerpres

Dobrovolschi a mai precizat că dacă ar fi existat o discuţie oficială între preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, aceasta s-ar fi aflat pe agenda publică. 



Totodată, ea nu a vrut să facă comentarii pe marginea declaraţiilor lui Liviu Dragnea la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că, în opinia sa, nu există vreun membru din conducerea PSD care să nu aibă un dosar „făcut”, acest aspect fiind de fapt, în opinia sa, în beneficiul politic al șefului statului, Klaus Iohannis. 

„Eu nu cred că există vreun membru din conducerea PSD-ului care să nu aibă un dosar făcut. Nu mai cred asta. Nu cred că există. Este îngrozitor, nu? E năucitor. De asemenea, cred că şi, nu vreau, sper să nu fie aşa, lideri locali… Aţi văzut cazul Maricel Popa (preşedintele CJ Iaşi – n.r.)? Eu aşa ceva… Iertaţi-mă, la mine, am înţeles, trebuie să fiu executat, să se înmoaie partidul şi să fiu acolo pus în colţ”, a afirmat Dragnea, la România TV. 

Președintele social-democrat l-a acuzat pe şeful SPP că încearcă să facă racolări din cadrul PSD, numindu-l „poştaşul de serviciu de la Cotroceni”. 


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Ea a spus că în ţara noastră nu există un stat paralel, aceasta fiind o formulare folosită de persoane care au probleme cu Justiţia, ea subliniind că beneficiarul unui sistem sănătos de stat de drept este societatea. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, îşi doreşte o Justiţie independentă şi puternică, beneficiarul...

Preluat de la EVZ