UPDATE 09.50: Propunerea deputatului PSD, Liviu Pleșoianu, de a-l sesiza pe ministrul Tudorel Toader, pentru al patrulea refuz al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009 a fost votată cu 6 voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.

„D-na Kovesi sfidează Parlamentul României și a călcat în picioare Constituția și acum nu respectă nici deciziile CCR. Se impune să-l sesizăm pe ministrul Justiției. Am s-o spun foarte ferm. Eu știu că procedural dacă noi îl sesizăm pe dl Tudorel Toader, are un termen de a răspunde. Eu îi spun public să aibă o reacție foarte rapidă, pentru că e inadmisibil să treacă atâta timp. E o sfidare din partea domniei sale. Să răspundă într-o zi, maxim două. Ministrul Justiției este obligat să aibă o poziție asupra faptului că d-na Kovesi, care nu este o instituție, ci conduce o instituție foarte puternică în România, nu vine la Comisie. Dacă nu, înseamnă că putem închide CCR”, a spus Pleșoianu.

Președintele Comisie, Oana Florea, a propus ca membri Comisiei să ia o pauză de două săptămâni, timp în care parlamentarii să analizeze datele și să contribuie cu propuneri la raportul final al Comisiei.

Deputatul PSD, Eugen Nicolicea, a spus în cadrul ședinței că este nevoie „de modificare a legislației de transpunerea celor patru decizii CCR legat de comisiile de anchetă”, lucru agreat și de șeful Comisiei, Oana Florea. 


Evenimentul Zilei a relatat că aleșii coaliției de guvernare au o nouă inițiativă legislativă care va include prevederi pentru funcționarea comisiilor de anchetă. 


UPDATE 09.36 „Suspiciunea a exista și din partea noastră și din partea dvs. de fraudă. Verificați câțiva candidați din Teleorman au luat 137%”, a spus Videanu Comisie de anchetă. 

Alte declarații făcute de Adriean Videanu în Comisie: 

„Pe la 4 și ceva dimineață știam că candidatul nostru e câștigător. Dl Blaga s-a ocupat mereu de organizațiile În principiu, prin evaluările pe care le făceam la fiecare secție de votare, noi să știți că înaintea fiecărui ciclu electoral știam că e o eroare de 5-10%. Organizarea la PDL era una impecabilă și aici dl Blaga se ocupa de acest lucru. Radu Berceanu era cel mai puțin agreat de președinte, motiv pentru care nu se implica în procesul electoral. Deci n-avea o responsabilitate directă”

Întrebat despre softul folosit la numărarea voturilor al BEC, dacă a avut legătură cu el, VIdeanu a răspuns: „Nu știu absolut nimic despre asta.”

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
UPDATE 09.50: Propunerea deputatului PSD, Liviu Pleșoianu, de a-l sesiza pe ministrul Tudorel Toader, pentru al patrulea refuz al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009 a fost votată cu 6 voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere. „D-na...

Preluat de la EVZ