Dincolo de un adevăr întîlnit și la noi în ultima vreme, și anume strădania instituțiilor de forță, a Serviciilor secrete, îndeosebi, de a sfida Constituția, democrația, drepturile omului, în numele a tot felul de lupte (în cazul din film CIA intervine în Justiție – cu care făcea Binom pentru condamnarea la moarte a spionului rus, deși n-avea nici o probă) în numele războiului cu URSS, din contextul Războiului Rece, filmul, dar mai ales cartea atrag atenția asupra unei realități valabile și azi, cînd în America administrația Trump se confruntă cu acțiunea subversivă a forțelor interesate în declanșarea unui nou Război Rece, climat excelent pentru marile companii producătoare de armament și pentru instituțiile de forță din America, disperate să aibă un dușman al SUA prin care să se justifice sporirea bugetului alocat operațiunilor secrete.


Am văzut filmul, dar mai ales am citit cartea. M-am grăbit s-o citesc și pentru că, poposit la Berlin vara trecută, am vrut să merg pînă la Podul Glienicke, dintre Berlinul Occidental şi Postdamul Sovietic, pe care se schimbau spionii, pentru a-l filma şi fotografia.

N-am reuşit să ajung la pod: Scurtul timp rezervat Berlinului excludea o călătorie atît de lungă cum era cea pînă la Podul Spionilor. Cum însă mi-am zis că voi ajunge la Berlin din nou, pentru un tur (despre care am auzit) pe la locaţiile legate de Războiul Rece, într-un răgaz la Găgești, m-am apucat de Podul Spionilor și pînă n-am dat-o gata, n-am mai avut somn, sub semnul lecturii pătimașe, nițel adolescentine. Titlul „Podul spionilor” e prea larg pentru subiectul abordat:

Primul schimb de spioni dintre Est şi Vest, întîmplat pe Podul Glienicke, în ziua de 10 februarie 1962. Americanii îl dădeau pe William Fisher, alias Rudolf Abel, arestat de FBI şi condamnat în 1957 la 30 de ani închisoare.

Sovieticii îl dădeau pe Francis Gary Powers, pilotul U2, capturat pe 1 mai 1960 şi condamnat la 10 ani închisoare. Nu e vorba, aşadar, de istoria podului sau măcar de trecerea în revistă a tuturor schimburilor, ci doar de prezentarea schimbului din 10 februarie 1962.


Luînd ca pretext schimbul, autorul istoriseşte amănunţit destinele lui Rudolf Abel, Gary Powers pînă la momentul 10 februarie 1962, într-un excurs tipic întreprinderilor de acest gen: Minuţiozitatea ştiinţifică e condimentată cu senzaţionalismul gazetăresc. Despre Rudolf Abel prea multe lucruri n-am de spus.

M-a surprins încercarea autorului de a-i micşora importanţa ca agent KGB din nevoia de a denunța Operaţiunea FBI de exagerare mediatică.

Din acest punct de vedere, deoarece ştiu multe despre agenţii ilegali din SUA Războiului Rece, excepţie făcînd mijloacele aparte practicate de KGB pentru acoperire, am trecut repede peste paginile despre rus, pentru a stărui asupra celor despre Gary Powers, preocupat şi de întreaga Operaţiune U2.

Despre operaţiune citisem multe, în pregătirea studiului consacrat relației cu năbădăi dintre CIA şi opinia publică americană. Ştiam de descumpănirea lui Einsenhower la vestea că Power trăiește, deoarece îl crezuse pe Richard M. Bissell Jr. (șeful Operaţiunilor Murdare al Agenţiei) că pilotul unui astfel de avion n-are cum supravieţui prăbuşirii.

Ştiam de lovitura dată de momentul 1 mai 1960, al doborîrii avionului, Evenimentului istoric numit Summitul celor Patru Mari Puteri, primul după ani de Război Rece, gîndit ca debutul Dezgheţului în viaţa internaţională.

Nu ştiam însă mare lucru despre reacţia Moscovei la capturarea lui Gary Powers, despre lovitura primită de pacifistul Hruşciov şi despre negocierile dintre KGB şi CIA de la Berlin, pentru schimbul istoric de pe Podul Spionilor. Acum, după terminarea lecturii, sînt în măsură să surprind şi să comentez teza-nucleu a cărţii lui Giles Whittel:

Vestul şi Estul se aflau, în 1960, înaintea Summitului de la Paris, în vecinătea unui moment de dezgheţ istoric. Pe de o parte, Eisenhower ştia, graţie fotografiilor făcute de avionul-spion al CIA, că URSS şedea catastrofal la capitolul pregătiri de război nuclear. Pe de alta, Hruşciov, mai ales după vizita istorică în SUA, devenise conştient că Dezgheţul i-ar fi dat posibilitatea să reducă banii pentru înarmare ca să-i transfere la consum.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Dincolo de un adevăr întîlnit și la noi în ultima vreme, și anume strădania instituțiilor de forță, a Serviciilor secrete, îndeosebi, de a sfida Constituția, democrația, drepturile omului, în numele a tot felul de lupte (în cazul din film CIA intervine în Justiție – cu care făcea Binom pentru...

Preluat de la EVZ