„Când vorbim despre dragostea de trecut, trebuie să fim atenți, este vorba despre dragostea de viață; viața este mai mult trecut decât prezent.” Cu o referire la acest citat din Marguerite Yourcenar își încheie Dan Ciachir noul volum de evocări apărut de curând la Editura Timpul pentru a conchide: „Așadar, evocarea trecutului, inclusiv în scris, este o formă a iubirii de viață”.


O formă a iubirii de viață este de altfel și titlul ales de autor pentru a figura pe coperta cărții, în care sunt adunate amintiri despre mari personalități sau personaje mărunte, despre momente istorice sau detalii pitorești, într-o alăturare fermecător-eteroclită, așa cum este, la urma urmei, viața însăși.

Vă mai amintiți, de pildă, vagoanele-restaurant, acum dispărute din păcate, dar care acum câteva decenii făceau plăcută sau măcar suportabilă orice călătorie cu trenul? Iată-le evocate de Dan Ciachir:

„Marcate în Mersul trenurilor printr-un cuțit și o furculiță, spre deosebire de vagoanele-bar simbolizate printr-un pahar cu picior, vagoanele-restaurant din România intrau în componența acceleratelor și rapidelor care circulau pe distanțe mari, parte din ele trecând și granițele țării. Cele mai elegante și îngrijite se găseau pe rutele București-Timișoara, București-Cluj, București-Oradea și retur. Își începeau programul la zece minute după plecarea trenului din stația de pornire și închideau la ora 23. Teoretic, un client nu putea să ocupe un loc la o masă mai mult de 50 de minute, regulă respectată doar când era aglomerație. Cei cu simțul localului în sânge rămâneau încă cu orele în vagonul-restaurant și nu se ridicau decât cu puțin timp înainte ca trenul să ajungă la destinație, trecând prin vagonul de clasă spre a-și lua bagajul. Erau o mare bucurie întâlnirea cu un prieten în tren și așezarea împreună la o masă a birtului pe roate, unde timpul trecea mai repede, iar lista de băuturi conținea apă minerală, răcoritoare, cafea, câteva sorturi de spirtoase, două-trei soiuri de vin alb și cel puțin unul de vin șu îmbuteliate în sticle de tei sferturi de litru. O băutură tipică și aproape o exclusivitate a vagoanelor-restaurant  de pe vremuri era berea București bine fermentată din sticlele de 800 de mililitri. Cât privește mâncarea, în afară de mezeluri, meniul includea fripturi la tavă – grătarul era de obicei evitat întrucât făcea fum -, șnițel, creier pane, pește prăjit sau rasol…”


Un episod memorabil evocat în carte este prilejuit de participarea lui Dan Ciachir la un seminar în Malta, în 1990:

«Mă gândeam la cele opt pagini ale mele, intitulate Nevoia de libertate spirituală, în care pomeneam de rădăcinile protestante ale comunismului, născut în Occidentul Europei, insistând apoi asupra rezistenței spirituale a Bisericii și a culturii în România… Auditoriul însă era însetat de politic, așa cum văzusem în decurs de trei zile, interesat mai mult de fapte decât de „analize”…

Ajuns la tribună, am arătat textul pe care îl pregătisem, mărturisind că nu-l voi citi din dorința de autenticitate. „Domniile voastre – am început – aparțineți Occidentului, care a prăsit teoreticește comunismul ; noi l-am trăit.” Am continuat în sensul acesta, cu exemple concrete, chiar cu unele trimiteri anecdotice sau de culoare, arătând apoi că libertatea este mai întâi spirituală înainte de a fi politică. Am terminat după 20 de minute. După aplauzele de rigoare, m-am întors pe scaunul meu. A venit o întrebare la care am răspuns (una destul de comună), după care s-a ridicat un domn trecut de 60 de ani, mic de stat, adus de spate, îmbrăcat elegant, care părea că strigă și mă acuză îndreptând arătătorul spre mine. Traducătoarea îmi șoptea: „Și l-ați omorât în mod barbar pe Ceaușescu…”

După ce furiosul domn s-a așezat la loc, am spus foarte calm: „Știu că sunt mulți juriști în sală. Ei vor înțelege mai bine următorul lucru: Ceaușescu a fost rugat, în repetate rânduri, să abolească pedeapsa cu moartea. Ultima dată, în noiembrie trecut. S-a dovedit inflexibil. Așa încât a fost condamnat după propriul său Cod Penal…” În timp ce rosteam apăsat ultimele cuvinte, au izbucnit aplauze.»

Iată mai jos și două scurte fragmente din evocarea intitulată memorabil Boierul îmbisericit despre Alexandru Paleologu.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialCultură
„Când vorbim despre dragostea de trecut, trebuie să fim atenți, este vorba despre dragostea de viață; viața este mai mult trecut decât prezent.” Cu o referire la acest citat din Marguerite Yourcenar își încheie Dan Ciachir noul volum de evocări apărut de curând la Editura Timpul pentru a conchide:...

Preluat de la EVZ