Până prin 2006 era greu să te desparți de echipa ta și de ziarul, revista sau postul tv unde munceai de dimineața până seara pentru a oferi „marfă” de calitate publicului. Legăturile cu oamenii din conducere erau trainice, la fel și cele dintre redactori. Apoi, după cum veți vedea de-a lungul acestui infim serial despre istoria presei (așa am trăit-o eu ca ziarist!), despre apariția mogulilor, precum și despre schimbările directorilor sau redactorilor șefi făcute de noii patroni, toate acestea au săpat și mai vârtos la temelia presei deja amprentată politic de Ion Iliescu, Adrian Năstase și oamenii din jurul lor.


După ce am povestit în episodul de săptămâna trecută despre privatizarea fostelor ziare comuniste după „metoda MEBO” și trecerea lor în mâinile vechilor jurnaliști, care au devenit acționari, câțiva gazetari ce lucrau în 1991-1992 la România liberă și Adevărul m-au căutat și mi-au împărtășit din experiența lor ca martori ai scandalurilor provocate de acest demers. Sunt câteva idei care merită consemnate.

Azi aș vrea să continui cu momentul privatizării ziarului Adevărul, fiindcă acolo Dumitru Tinu și echipa coagulată în jurul lui – Cristian Tudor Popescu, Lelia Munteanu, Bogdan Chireac și Adrian Ursu – au reușit să-l detroneze pe Darie Novăceanu, șef al cotidianului și amic al lui Ion Iliescu. Publicația era percepută ca aservită FSN-ului, iar câteva editoriale virulente la adresa Regelui, a politicienilor din Opoziție sau cu privire la intervențiile minerilor au convins o bună parte din cititori că politica partidului de guvernământ a acaparat libertatea și imparțialitatea ziarului.

Dumitru Tinu: „Regret că am fost atunci la Adevărul”

După vreo 2-3 zile în care ziarul Scânteia a apărut cu titlul Scânteia poporului, editorii au luat o decizie memorabilă, nu doar prin schimbarea titlului în Adevărul. În procesul-verbal al Adunării Generale a membrilor redacției ziarului nu se pomenește nimic de numerele din Scânteia poporului, probabil fiindcă trebuiau să se revendice ca urmași ai oficiosului „Scînteia“:



„Adunarea generală a hotărât în unanimitate, la propunerea conducerii redacției, încetarea apariției ziarului «Scînteia». În aceeași adunare, la propunerea unui comitet de inițiativă format din Constantin Stănescu, Ion Mitran, Viorel Sălăgean, Anghel Paraschiv, Dumitru Tinu, Ion Marin și Ștefan Ciochinaru, s-a hotărât editarea unui nou ziar cotidian, cu o platformă izvorîtă din idealurile revoluționare și cu statutul de publicație independentă. Numele ziarului s-a hotărît în unanimitate să fie «Adevărul», ca un continuator al vechiului ziar «Adevărul», apărut în perioada 1888 – 1950. S-a hotărît că în perioada urmă- toare se va proceda la o amplă restructurare a colectivului redacțional, iar cine nu poate face față cerințelor noului ziar să se pensioneze sau să-și găsească de lucru în altă parte. Primul număr al noului ziar «Adevărul» urmează să apară în ziua de 25 decembrie 1989. (23 decembrie 1989)”.

La scurt timp, s-au trezit cu Darie Novăceanu instalat director al ziarului. Unii spun că l-au impus Petre Roman și Silviu Brucan, și într-adevăr, colegii mei din redacția Tineretul liber discutau despre asta. Alții au susținut mai târziu că era amicul lui Ion Iliescu. Tind să cred prima variantă, deoarece Novăceanu, cunoscut ca scriitor și traducător de spaniolă, a fost îndepărtat de la conducerea ziarului la scurt timp după Mineriada din 1991 și mazilirea lui Petre Roman de către președintele Iliescu.

Despre perioada de „libertate revoluționară” a fostului ziar Scânteia, Dumitru Tinu a recunoscut că e o etapă rușinoasă din istoria ziarului. Într-un interviu apărut cu puțin timp înainte de a muri în misteriosul accident de mașină din 1 ianuarie 2003, vorbind despre perioada Mineriadei din 1990 și Piața Universității, el a mărturisit: „Regret că am fost atunci la Adevărul. Nu că aș fi avut vreo contribuție, eu personal, dar asta nu mă scutește. Eram în conducerea ziarului. Totuși, principala răspundere o are directorul de atunci, Darie Novă- ceanu, care nu întreba pe nimeni și care a subordonat întru totul ziarul puterii. Făcea ce voia și ce primea dispoziție”.

Dumitru Tinu s-a ținut tare mulți ani și nu a încercat să vândă ziarul așa cum s-a întâmplat cu Tineretul liber, ajuns în portofoliul de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu sub numele Curentul, în 1998. La Adevărul se opuneau și acționarii din redacție, fiindcă erau mulțumiți de cât câștigau în acea perioadă. Modelul lor de privatizare, imediat după revoluție, dăduse roade. Societatea nou creată a fost împărțită în două, una din ele devenind comercială (n.r. Editura Adevărul), iar cealaltă a rămas cu statut de editură controlată de ziariștii acționari. Aceștia și-au creat o firmă de publicitate prin care aduceau contracte bănoase către ziar, în urma cărora primeau un comision important. Societatea Editura Adevărul, cea comercială, condusă de Ioan Lazăr, a cumpărat tot ce însemna patrimoniul Fabricii de cărămidă (unde s-a construit Hotelul Caro și complexul aferent), terenuri și alte bunuri. După un timp, s-a desprins complet de societatea care edita ziarul Adevărul.

Abia după moartea lui Tinu ziarul Adevărul a fost vândut

Cazul accidentului lui Dumitru Tinu nu a fost niciodată elucidat complet de anchetatori. Fiul său „secret”, Andrei Tinu, și mama sa, Emilia Iucinu, nu cred nici azi că la mijloc a fost un accident.

Au apărut, însă, și lucruri certe după dispariția lui Tinu la 1 ianuarie 2003. În toamna lui 2002, directorul de la Adevărul reușise să cumpere de la ziariștii-acționari aproape toate acțiunile și să devină patronul majoritar. Ar fi devenit primul ziar cu patron un jurnalist.

Au existat însă surse care au susținut că, în spatele lui Tinu, omul care i-a dat suma de bani ca să cumpere acțiunile ziarului ar fi fost Fathi Taher, iar de toată manevra se ocupase liderul PSD Viorel Hrebenciuc. Nu s-a putut dovedi niciodată. Cert este doar că Dumitru Tinu nu a transferat ziarul după ce a cumpărat acțiunile, iar câteva luni mai târziu, când urma să anunțe public că el e patron la Adevărul și va face investiții în redacția prăfuită, a pierit în acel stupid accident de pe DN1, într-o mașină Volvo.

Loading…

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/8dt-adevarul.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/8dt-adevarul-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Până prin 2006 era greu să te desparți de echipa ta și de ziarul, revista sau postul tv unde munceai de dimineața până seara pentru a oferi „marfă” de calitate publicului. Legăturile cu oamenii din conducere erau trainice, la fel și cele dintre redactori. Apoi, după cum veți vedea...

Preluat de la EVZ