Tripla crimă de la Apa, Stau Mare, a îngrozit întreaga comunitate. Localnicii spun că triplul asasinat s-ar fi produs azi noapte, iar corpurile neînsuflețite ale lui Gheorghe Rentea (59 de ani), Niculina Rentea (56 de ani) și Viorica Apan (80 de ani) ar fi fost găsite de către o rudă a acestora.

Persoana a povestit că a intrat în curte pentru a le duce ceva documente și a văzut cadavrul lui Gheorghe Rentea în fața garajului, iar corpul soției lui Gheorghe Rentea, respectiv Niculina Rentea, ar fost găsit pe treptele casei. Speriat, omul a plecat la un vecin, cu care a revenit și apoi au sunat la poliție.

”Atâta sânge nu am văzut în viața mea. Mai ales la Niculina, a fost lovita in cap”, a spus unul dintre cei doi localnici.

Potrivit presasm.ro, se pare că toate cele trei victime au fost ucise cu o violență ieșită din comun și lăsate într-o baltă de sânge. Viorica Apan (de 80 de ani) a fost găsită în casă.

Polițiștii au pornit în căutarea criminalilor pe mai multe surse. Inclusiv cu un câine specializat în identificarea urmelor posibilului criminal sau criminali, căci încă nu s-a comunicat nimic oficial de către sursele judiciare.

Oamenii spun că soții Renetea erau oameni harnici, cu bun-simț și nu se știa să aibă probleme cu cineva.

“Erau oameni harnici și muncitori. Munceau de dimineața până seara. El avea probleme cu inima. Au muncit. Nu îmi pot explica, că umblam aici tot timpul, dimineața și seara”, a spus ruda bărbatului pentru PresaSM.

”Nu primeau la lucru oameni fără căpătâi, bețivi. Erau oameni cărora le plăceau oamenii harnici. Mare păcat de ei”, a spus un alt localnic.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/detalii-terifiante-in-cazul-triplului-asasinat-care-a-socat-romania-sot-sotie-si-soacra-ucisi-in-casa-atata-sange-nu-am-vazut-in-viata-mea-44471.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/detalii-terifiante-in-cazul-triplului-asasinat-care-a-socat-romania-sot-sotie-si-soacra-ucisi-in-casa-atata-sange-nu-am-vazut-in-viata-mea-44471-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv