Câteva sute de persoane i-au adus vineri un ultim omagiu regretatei Stela Popescu, sicriul cu trupul neînsufleţit al acesteia fiind depus în foaierul Sălii Savoy a Teatrului „Constantin Tănase”, potrivit Agerpres

Oamenii care au venit să o vadă, pentru ultima dată, pe Stela Popescu au umplut foaierul Teatrului „Constantin Tănase” cu buchete de flori şi zeci de coroane. Printre aceştia s-au numărat Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Corina Chiriac, Ştefan Bănică jr., Emilia Popescu, Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Manuela Hărăbor, Victor Yila, Laurenţiu Damian, Mitică Popescu. 

Pe trotuarul din faţa teatrului admiratorii regretatei actriţe au format inimi şi cruci din lumânări. 

Actriţa Stela Popescu a murit joi, la vârsta de 81 de ani. 

„Stela Popescu a fost actriţă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” în perioada 1963-1969 şi a revenit pe faimoasa scenă în 1993, unde a continuat să joace în mii de spectacole (…). Acum se pregătea de turneul din Spania (Valencia) din cadrul Programului Români pentru români din perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2017, cu spectacolul „E viva revista!” dedicat Zilei Naţionale a tuturor românilor – 1 Decembrie”, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.







Loading…

rootstireaActualitate/EsentialMonden
Câteva sute de persoane i-au adus vineri un ultim omagiu regretatei Stela Popescu, sicriul cu trupul neînsufleţit al acesteia fiind depus în foaierul Sălii Savoy a Teatrului „Constantin Tănase”, potrivit Agerpres.  Oamenii care au venit să o vadă, pentru ultima dată, pe Stela Popescu au umplut foaierul Teatrului „Constantin Tănase” cu...

Preluat de la EVZ