Liderii țărilor Uniunii Europene au aprobat joi seară, în cursul summitului de la Bruxelles, planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO), un proiect prin care sunt intensificate activitățile de cooperare militară.

Planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO) are obiectivul integrării comandamentelor, entităților din industria militară și structurilor operaționale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.

În cadrul PESCO vor fi implementate 17 proiecte de cooperare militară, printr-o finanțare inițială de cinci miliarde de euro, relatează publicația EUObserver.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat efortul țărilor europene, evidențiind necesitatea complementarității între Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a catalogat aprobarea planului drept “o veste proastă pentru inamicii” Uniunii Europene.

La proiectul PESCO vor participa toate statele UE, cu excepția Danemarcei, Maltei și Marii Britanii.

“În urmă cu peste jumătate de secol, a fost creată o viziune ambițioasă a Comunității Europene pentru Apărare, dar lipseau unitatea și curajul materiliazării acțiunilor. Visul era în disonanță cu realitatea. Astăzi, acest vis devine realitate”, a declarat Donald Tusk, potrivit agenției Reuters, la reuniunea Consiliului European, aflată în curs la Bruxelles.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a catalogat decizia drept “un progres concret”, în timp ce premierul Olandei, Mark Rutte, a observat că proiectul PESCO va face Uniunea Europeană mai activă pe plan internațional și va contribui la susținerea oferită Alianței Nord-Atlantice.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/uniunea-europeana-aproba-pesco-planul-de-intensificare-a-cooperarii-in-domeniul-apararii-45136.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/uniunea-europeana-aproba-pesco-planul-de-intensificare-a-cooperarii-in-domeniul-apararii-45136-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv