Procurorii anticorupție Constanța au dispus, astăzi, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Marianei Mircea, la data faptei primar al orașului Cernavodă, în prezent consilier local,  cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că “în perioada decembrie 2010 – martie 2012, inculpata Mircea Mariana, în calitate de primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în exercitarea funcției, a atribuit în mod preferenţial şi cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, unor societăți comerciale agreate, mai multe contracte de achiziții publice (reparații, renovări ale unor clădiri ce aparțin unor instituții publice, construcția unor fântâni arteziene, etc.).


În același context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mircea Mariana a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziţie, dând dispoziţii subordonaţilor să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depăşit pragul valoric de 15.000 euro prevăzut de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepţia lucrărilor/serviciilor contractate şi a dispus plata acestora (în unele cazuri lucrările nu au fost realizate conform proiectului.



Urmarea acestor demersuri infracționale patrimoniul orașului Cernavodă a fost prejudiciat cu suma totală de 1.078.384 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condițiile de mai sus, reprezentând sumele încasate. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin inculpatei. Primăria Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”. DNA mai precizează că “această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Mariana Mircea nu a putut fi contactată.


rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Procurorii anticorupție Constanța au dispus, astăzi, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Marianei Mircea, la data faptei primar al orașului Cernavodă, în prezent consilier local,  cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în...

Preluat de la EVZ