Teama ca Mihai Lucan să afle date din dosarul penal a fost atât de mare, încât totul s-a derulat în cel mai mare secret. De altfel, anchetatorii susțin că celebrul doctor avea intrare la un procuror cu o funcție importantă din cadrul Curții de Apel Cluj, care îi furniza date din dosar, astfel că profesorul ar fi fost la curent cu fiecare mișcare a anchetatorilor. Reamintim că, pe 22 decembrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a medicului Mihai Lucan și a fiulu său, ei fiind puși sub control judiciar într-un dosar în care sunt cercetați pentru delapidare, cu un prejudiciu de 5 milioane lei. Concret, ei sunt suspectați că au transferat ilegal la clinica privată aparatură ce aparţinea Institutului de IUTR. Cazul Lucan a fost început de DIICOT Cluj, în data de 4 aprilie 2017, fiind dispusă atunci începerea urmăririi penale. Apoi, pe data de 27 aprilie 2017, procurorii au descins la Instititul de Urologie, unde profesorul avea un birou, dar și la clinica privată Lukmed, de unde au ridicat saci întregi cu acte.


Cum a ajuns dosarul la DIICOT București

Ulterior, pentru că ar fi existat riscul ca dosarul să fie lăsat de izbeliște, în data de 2 mai 2017, ancheta a fost preluată de Structura Centrală a DIICOT. „Inculpatul Lucan Mihai a luat cunoștință în împrejurări oculte despre existența unei investigații efectuate de către procurori din cadrul DIICOT. Acesta a făcut o serie de demersuri de natură să ascundă urmele faptelor săvârșite, pe de o parte, respectiv să contacteze o serie de persoane cu influență din cadrul instituțiilor de stat aflate în cercul său relațional apropiat, cărora le-a solicitat ajutorul din perspectiva competențelor fiecăruia”, susțin procurorii DIICOT București.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Aparatul de la stat, factura la privat

Mihai Lucan nu avea relații doar cu procurorii, ci și cu funcționarii care conduc Casa de Asigurări de Sănătate Cluj și Direcția de Sănătate Publică Cluj, astfel că niciun control nu a scos la iveală ilegalitățile comise, susțin anchetatorii. Una dintre acestea, descoperite de DIICOT, este și mutarea aparatului Galil, unul foarte performant, utilizat la tratarea cancerului prin crioterapia țesuturilor afectate. Acest aparat a fost achiziționat de IUTR Cluj, dar mutat rapid la Lukmed, clinica privată a lui Mihai Lucan, fără nicio formă de transfer sau vreun contract. Analiza făcută de procurori arată că, în perioada 2007-2009, au fost tratați 159 de pacienți și că materialele medicale au fost achitate de IUTR Cluj, dar, la externare, pacienții au fost „facturați” de Lukmed, cu sume cuprinse între 3.000 și 6.700 de euro, reprezentând procedura medicală și materialele medicale. Prejudiciul pe cei doi ani, calculat de procurori, este de 2,76 milioane de euro.

De ce nu a fost arestat doctorul


rootstireaActualitate/EsentialSocial
Teama ca Mihai Lucan să afle date din dosarul penal a fost atât de mare, încât totul s-a derulat în cel mai mare secret. De altfel, anchetatorii susțin că celebrul doctor avea intrare la un procuror cu o funcție importantă din cadrul Curții de Apel Cluj, care îi furniza...

Preluat de la EVZ