PSnews.ro vă prezintă, în exclusivitate, dovada incontestabilă: hotărârea numărul 41 emisă de către Consiliul Local al Sectorului 5 în data de 10 aprilie 2017, prin intermediul căreia primarul Daniel Florea (semnatar și parafator al documentului) aproba „utilizarea excedentului bugetar aferent anului 2017 pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare”.


Potrivit anexelor hotărârii, publicate în facsimil, Daniel Florea pregătea alocări bugetare mai mult decât exagerate – 10 milioane de euro – pentru amplasarea a nu mai puțin de cinci patinoare pe raza Sectorului 5, în parcurile Sebastian, Pecineaga, Romniceanu, Humulești și Ferentari Mare. Doar „patinoarul” Romniceanu era estimat, încă din luna aprilie, la exorbitanta sumă de 1, 2 milioane de euro.


Citește continuarea și vezi documentel pe PSNews.ro 

Gabriela Firea a precizat miercuri că informaţiile privind construirea unui patinoar în parcul Romniceanu sunt eronate şi că PMB îşi rezervă dreptul de a se apăra în instanţă împotriva acestei maniere de a comunica public informaţii neadevărate.

„M-am interesat atât la colegii mei de la PMB, cât şi într-o discuţie telefonică cu domnul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, şi pot să vă asigur – cel puţin mi s-au dat toate asigurările necesare şi eu vi le transmit – contrar celor afirmate în mass-media de către o asociaţie şi preşedintele acesteia, nu se construieşte pe spaţiul verde în parcul Romniceanu niciun patinoar. Nici pe spaţiul verde şi nici într-o altă zonă. Deci este o dezinformare. Nu ar fi prima pe care o proferează această asociaţie şi ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanţă împotriva acestei maniere de a comunica public informaţii toxice, neadevărate”, a declarat edilul general, la sediul PMB.


rootstireaActualitate/EsentialPolitica
PSnews.ro vă prezintă, în exclusivitate, dovada incontestabilă: hotărârea numărul 41 emisă de către Consiliul Local al Sectorului 5 în data de 10 aprilie 2017, prin intermediul căreia primarul Daniel Florea (semnatar și parafator al documentului) aproba „utilizarea excedentului bugetar aferent anului 2017 pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare”. Potrivit anexelor...

Preluat de la EVZ