Potrivit unui sondaj realizat de YouGov în beneficiul agenției de știri DPA, 47% dintre intervievați nu doresc ca Angela Merkel să fie mai fie cancelară. Doar 36% afirmă că vor ca aceasta să rămână în fruntea guvernului până la viitoarele alegeri din 2021.


Sondajul arată o deteriorare rapidă a popularității Angelei Merkel: imediat după alegerile din 24 septembrie, o cercetare sociologică similară arăta că 44% dintre germani vor ca aceasta să fie cancelară până la alegerile viitoare.

Deși a câștigat alegerile, Merkel și Uniunea Democrat-Creștină (CDU) nu au reușit să formeze o coaliție de guvernare.



Inițial, CDU a încercat să se alieze cu Verzii și cu Liber-Democrații, însă negocierile au trebuit abandonate, după ce liberalii au refuzat să renunțe la condițiile maximale pentru reunificarea familiilor de imigranți.

Apoi, CDU a deschis negocieri cu social-democrații (SPD), iar negocierile sunt programate să înceapă pe 7 ianuarie. Șeful social-democrat, Sigmar Gabriel, a declarat că partidul său va accepta să intre la guvernare numai dacă pretențiile sale privind reformele Uniunii Europene vor fi acceptate. Printre acestea, transformarea UE într-o confederație, idee respinsă de Merkel.

Dacă și aceste negocieri eșuează, organizarea de alegeri anticipate este foarte probabilă.

Înainte de izbucnirea crizei imigranților, Angela Merkel se bucura de o popularitate de 75%.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Potrivit unui sondaj realizat de YouGov în beneficiul agenției de știri DPA, 47% dintre intervievați nu doresc ca Angela Merkel să fie mai fie cancelară. Doar 36% afirmă că vor ca aceasta să rămână în fruntea guvernului până la viitoarele alegeri din 2021. Sondajul arată o deteriorare rapidă a popularității...

Preluat de la EVZ