“Atunci când una discutăm și alta fumăm” scrie deputatul PSD pe contul său:


“În această dimineață mi-am retras semnătura de pe două inițiative legislative. N-am de gând să fac niciun compromis! Nu e deloc în regulă să amestecăm mere bune cu mere stricate…

Exemplu: Să le permiți celor care suferă de boli grave sau incurabile să efectueze arest la domiciliu mi se pare un lucru foarte bun. Să elimini însă articolul 299 din Codul penal (cel referitor la Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual) mi se pare o mare prostie!



În expunerea de motive a inițiatorului scrie așa: „În considerarea abrogării art. 299, se consideră că noțiunea de „favoruri sexuale” este o noțiune care nu poate fi determinată precis și, mai mult, există o altă infracțiune care are ca obiect întreținerea de raporturi sexuale cu o persoană fără consimțământul acesteia, iar dacă consimțământul este dat nu mai putem vorbi de o infracțiune”.

…Foarte GREȘITĂ abordarea inițiatorului! În primul rând, în articolul 299 din Codul penal se face vorbire despre fapta funcționarului public de „a PRETINDE sau obține favoruri de natură sexuală”. Ca atare, pentru a fi infracțiune, nu e necesar ca favorurile sexuale să fi și fost oferite. Faptul în sine de a le pretinde, dacă este probat, este element constitutiv al infracțiunii. Și e ABSOLUT FIRESC să fie așa!

Mai mult… Se face trimitere la altă infracțiune, care are ca obiect întreținerea de raporturi sexuale cu o persoană fără consimțământul acesteia. Păi inițiatorul ar trebui să știe că „favoruri sexuale” pot fi oferite și fără întreținerea efectivă de raporturi sexuale! Sunt nenumărate exemple pe care le putem lua în calcul. Doar unul cred că e suficient: funcționarul public în speță solicită favorul sexual constând într-o ședință de dans erotic, fără a avea loc și un contact efectiv…

Apoi, vorbește inițiatorul și despre faptul că „dacă consimțământul este dat nu mai putem vorbi de o infracțiune”. Profund GREȘIT! Chiar dacă e dat consimțământul, asta nu îl exonerează absolut deloc pe funcționarul public în speță – el tot s-a folosit de funcția publică pentru a primi favoruri de natură sexuală în schimbul a ceva ce poate fi obținut tocmai prin funcția sa publică…

Fac apel la toți colegii și toate colegele care au semnat această inițiativă legislativă să citească forma în care a fost depusă și să-și retragă semnăturile.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
'Atunci când una discutăm și alta fumăm' scrie deputatul PSD pe contul său: 'În această dimineață mi-am retras semnătura de pe două inițiative legislative. N-am de gând să fac niciun compromis! Nu e deloc în regulă să amestecăm mere bune cu mere stricate... Exemplu: Să le permiți celor care suferă de...

Preluat de la EVZ