Așa că s-a apucat de făcut bani. Nu terminase decât liceul, dar avea o minte brici, capabilă să scoată ceva și din cea mai seacă piatră. Împreună cu doi amici a început să cumpere terenuri. Pe vremea aia erau încă accesibile. Vânduse apartamentul cu trei camere rămas de pe urma părinților și reușise să cumpere o bucată de teren cu potențial. Navusese bani să mituiască funcționarii primăriei pentru o autorizație dar, spre norocul lui, îl plăcea o tipă cu relații. Așa că prima lui șpagă o plătise în natură și chiar îi plăcuse.


Și uite așa, în câțiva ani a ajuns un om de afaceri cu mulți bani. Nu râdeți, chiar așa se intitula pe cartea de vizită – Petru Tănase, om de afaceri. Dar nu afacerile lui ne interesează în această poveste. Să nu intrăm cu bocancii în treburile omului și să-l lăsam să ajungă cineva.

Nu trebuie să așteptăm prea mult. Petru Tănase crescuse ca Făt Frumos – într-o lună cât alții într-o viață.

Patru ani au trecut și cam toată lumea bună din oraș ajunsese să îl cunoască. La drept vorbind, era cam greu să nu-l observi – veșnic asorta șosetele cu cravata și mașina, mereu însoțit de o domnișoară din rezerva de parazite parfumate pe tocuri ale Bucureștiului, obligatoriu vorbea la telefon și gesticula mai rapid decât îi ieșeau cuvintele.

Politicos cu cei mai bogați ca el, necioplit cu amărâții de pe urma cărora n-avea ce stoarce, bădăran fără limite cu femeile. Iar ele, bietele, se străduiau mereu să-i facă pe plac, cu inima strânsă că vor fi înlocuite mai repede decât precedentele.

Petru Tănase era un burlac tânăr, dorit de orice domnișoară suficient de disperată încât să-i rabde mojiciile și incultura.

– Dane, ia o mașină mai mare și încarcă toată mobila pe care i-am cumpărat-o lu Andreea.
– Care Andreea, șefu? Aia brunetă sau moldoveanca?
– Bă, ești prost? Ce mobilă i-am cumpărat eu lu moldoveanca aia? Andreea bruneta, că m-a enervat. Face crize de gelozie cu mine, de parcă eu n-aș ști că s-a culcat cu jumatate din oraș.
– Și ce-i zic șefu? Dacă cheamă poliția?
– Cheamă pe dracu s-o ia. Îi spui că-i pun DIICOT-ul pe cap că vinde droguri la toate curvele ei. Mă suni pe mine dacă îți face probleme.

Sărmana fată n-a zis nimic, că doar nu te pui cu nebunu. Petru Tănase era tovarăș cu șefii poliției, cu procurori, judecători și așa mai departe. A lăsat-o cu un morman de haine în mijlocul casei și i-a spus că în două săptămâni trebuie să își caute altă gazdă că el nu-i mai plătește chiria.


Cam așa își încheia Petru socotelile cu femeile care nu-i mai plăceau.

– Toate curvele astea sunt niște consumabile. Pagubă la casa omului că nu-ți deduce nimeni cheltuielile.

Cu toate astea, nu se sfia să le ceară înapoi obiectele dăruite – mobilă, bijuterii, mașini, chiar și genți uneori.

Într-o zi, niște oameni importanți i-au propus să-l facă mason. Nu prea știa el cum vine asta, dar auzise că toți erau masoni, așa că trebuia să fie ceva important. N-a stat pe gânduri, și, în câteva săptămâni, era inițiat în tainele ritului străvechi.

Ce voiau masonii de la el? Nu-i greu să ne dăm seama. În scurtă vreme a realizat și el dar, la naiba, merita orice cheltuială. Petru Tănase arunca cu bani în toate părțițe, umilindu-i și pe cei mai darnici masoni. Cum să nu-l iubești? Era o vacă de muls cu trei ugere, iar frații profitau din plin de ignoranța lui.

Totul până în ziua în care și-a dorit să ajungă venerabil. Așa din senin, i se năzărise că locul ăla de conducător i se cuvenea. Nu-i păsa lui de ritualuri, de grade, etape, nu. Voia să fie mare dintr-o dată.

– Ce mă ia pe mine ăștia cu gradele lor? Eu am dat atâția bani la masonerie ca să rămân ucenic? Da ce-s eu cizmar, ca să ajung ucenic? Un leu nu le mai dau.

Supărare mare printre frații masoni.

– Țăranul ăsta chiar crede că totul se cumpără?
– Nu e în stare să lege trei cuvinte. Abia și-a spus jurământul și se visează conducător.
– Dar banii lui v-au plăcut? Toate plimbările și evenimentele pe care le-a plătit?
– Să zică mersi că l-am primit. Nu i-a băgat nimeni mâna în buzunar.

Și cam atât a însemnat Petru Tănase pentru francmasoneria românească. Și-a jurat să nu mai pună piciorul acolo și cum auzea de cineva că e mason, n-avea liniște până nu-l distrugea.

– Am fost un bou, dar o să le pară rău că s-au pus cu mine.

De-ar fi știut frații ce pericol îi păștea, ar fi acceptat să-l facă venerabil. Săptămâni întregi și-a tocit creierul, căutând mijloace de răzbunare. Citise el pe google că Mozart fusese mason și dezvăluise secretele masoneriei în ultima lui operă – Flautul fermecat. Iar gurile rele spuneau că asta i-ar fi provocat moartea.

Numai că, în România, să fii mason nu e un secret păstrat cu prețul vieții, din contră. Unii frați români se laudă în toate părțile cu această calitate si se sărută ostentantiv, cât să își dea lumea coate – ăștia sunt masoni, s-au pupat de trei ori. Trebuia să găsească altceva.

Măcinat de gândul răzbunării, începuse să își neglijeze afacerile. Trecuseră luni bune de când nu-și mai mituise funcționarii ce-i asigurau protecția, iar oamenii se simțeau datori să-l avertizeze.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

rootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
Așa că s-a apucat de făcut bani. Nu terminase decât liceul, dar avea o minte brici, capabilă să scoată ceva și din cea mai seacă piatră. Împreună cu doi amici a început să cumpere terenuri. Pe vremea aia erau încă accesibile. Vânduse apartamentul cu trei camere rămas de pe...

Preluat de la EVZ