Starul muzicii pop Shakira, aflată într-un turneu mondial, și-a anulat toate concertele din cauza unor probleme la coardele vocale și spune că speră să revină pe scenă în luna iunie a anului viitor, transmite AFP. 

“Deși am sperat să mă pot recupera la timp pentru a relua concertele în ianuarie, după ce am explorat mai multe opțiuni în ceea ce privește efectele, am acceptat că este vorba de o rană care pur și simplu are nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca”, a scris Shakira într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Cântăreața columbiană și-a anulat concertele europene din “El Dorado World Tour” în noiembrie. Artista spune că speră să reia turneul în iunie 2018, cu concerte în Europa, SUA și America Latină. Turneul ar urma să se încheie pe 6 septembrie, în San Jose, California.

Shakira a debutat în 1991, cu albumul “Magia”, și a primit recunoașterea în America Latină în 1995, cu al treilea album al său, “Pies Descalzos”, și cu single-uri precum “Donde Estas Corazon” și “Estoy Aqui”. Cel de-al patrulea material de studio, “Donde Estan Los Ladrones?” (1998), a avut succes și în afara comunităților sud-americane, grație unor piese precum “No Creo” și “Ojos Asi”.

Cântăreața columbiană a lansat apoi un album în limba engleză, intitulat “Laundry Service” (2001), călcând astfel pe urmele unor artiști precum Enrique Iglesias și Ricky Martin.

De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase distincții, printre care două premii Grammy și 13 Latin Grammy, și a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia “Despedida”, inclusă pe coloana sonoră a filmului “Dragoste în vremea holerei”, de Mike Newell.

Printre cele mai reușite colaborări ale cântăreței au fost cele cu Beyonce și Wyclef Jean, pentru piesele “Beautiful Liar” și “Hips Don’t Lie”. Cel mai recent album de studio al său, al 11-lea, intitulat “El Dorado”, a fost lansat în mai 2017.

Albumele Shakirei s-au vândut în peste 70 de milioane de copii pe plan mondial.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/shakira-are-probleme-medicale-artista-si-a-anulat-turneul-mondial-45501.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/shakira-are-probleme-medicale-artista-si-a-anulat-turneul-mondial-45501-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv