O tânără șoferiță a produs un cumplit accident, în această dimineață, după ce a efectuat o depășire neinspirată apoi a pierdut controlul volanului. Mașina sa a derapat pe carosabilul umed, moment în care a fost izbită de un autoturism care venea pe sensul opus. Mama șoferiței vinovate a murit și alte trei persoane au suferit răni ușoare.

Accidentul s-a produs pe DN 2 B, pe Șoseaua Spătarului, lângă municipiul Buzău. O buzoiancă de 27 de ani care se deplasa spre București împreună cu mama sa a pierdut controlul volanului, după ce a depășit un camion, a intrat în derapaj și a ajuns pe contrasens.

Autoturismul Hyundai condus de tânără a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o bucureșteancă de 45 de ani, care circula pe celălalt sens de mers. Impactul i-a fost fatal pasagerei de pe bancheta din spate a Hyundai-ului. Victima, o femeie de 59 de ani, mama șoferiței, a fost proiectată la câțiva metri de autoturism, prin geamul portierei din spate.

Mai multe ambulanțe au preluat încă trei victime din cealaltă mașină. Aici se aflau trei bucureștence, între care o adolescentă de 17 ani, care au ajuns la spital cu leziuni ușoare.

Polițiștii care au declanșat cercetări la fața locului au aflat de la șoferița din Buzău că accidentul s-a produs la scurt timp după efectuarea depășirii unui camion. Tânăra a încercat să revină pe banda sa de mers printr-o manevră bruscă, moment în care a intrat în derapaj.

În urma accidentului, unul dintre autoturisme a rămas pe șosea, altul a ieșit în afara părții carosabile. Timp de o oră, circulația pe șoseaua Spătarului a fost restricționată și s-a desfășurat dirijat.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/accident-grav-un-mort-si-3-raniti-din-cauza-unei-soferite-de-27-de-ani-foto-45529.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/accident-grav-un-mort-si-3-raniti-din-cauza-unei-soferite-de-27-de-ani-foto-45529-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv