Spitalul Judeţean din Timişoara a scos ieri la concurs două posturi importante de conducere. Se caută șefi pentru Clinica de Cardiologie, respectiv pentru Clinica de Urologie.


Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de către unităţile la care au fost angajate sau de către Colegiul Medicilor din România, precum şi cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condiţiile stabilite la art. 5lit. b), c) sau d) nu pot participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator  şi şef de serviciu, transmit oficialii spitalului.

Mai sunt disponibile posture de asistenți medicali generaliști pentru secția clinică de Anestezie și Terapie Intensivă sau blocul operator sau Unitatea de Primire a Urgențelor, infirmiere pentru Clinica Chirurgie Generală III sau Clinica de Chirurgie Vasculară, îngrijitori pentru Clinica de Cardiologie sau Laborator Clinic Analize Medicale.



De asemenea, e scos la concurs un post de brancardier la Blocul Operator I și mai multe posturi de muncitori calificați: liftieri, telefonist, croitoreasă.

Dosarele de înscriere la concurs se preiau la sediul Spitalului Județean din Timișoara până în 15 ianuarie 2018, urmând ca proba scrisă să aibă loc în 23 ianuarie.

Posturile pentru care se organizează concurs, calendarul înscrierii și documentele necesare sunt disponibile aici. (Sursa foto: Adrian Pîclișan)


rootstireaActualitate/EsentialSocial
Spitalul Judeţean din Timişoara a scos ieri la concurs două posturi importante de conducere. Se caută șefi pentru Clinica de Cardiologie, respectiv pentru Clinica de Urologie. Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de către unităţile la care au fost angajate sau de către Colegiul Medicilor din România, precum şi cele...

Preluat de la EVZ