Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat vineri că va impune restricții de circulație autovehiculelor comerciale, în perioada 31 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, pe Autostrada Soarelui (A2) și pe două drumuri naționale.

Restricțiile se aplică în cazul circulației autovehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.

Astfel, pe A2, traseul București (int.A2 cu CB) – Fundulea – Lehliu (int. A2 cu DN3) – Fetești (int. A2 cu DN3B) – Cernavodă (int. A2 cu DN3) – Murfatlar (int.A2 cu DN3), sunt aplicate restricții de circulație autovehiculelor comerciale cu masa totală mai mare de 3,5 tone.

Pe ambele sensuri, duminică, 31 decembrie, restricțiile sunt valabile în intervalul orar 16.00-22.00. Luni și marți (1 și 2 ianuarie), acestea se aplică în intervalul 06.00-22.00.

În cazul celor două drumuri naționale, restricțiile se aplică autovehiculelor comerciale cu masa totală mai mare de 7,5 tone.

Pe Drumul Național 7 (DN7), Pitești – Râmnicu Vâlcea -Vestem (int DN7 cu DN 1), pe ambele sensuri, restricțiile se aplică duminică (intervalul 16.00-22.00), luni și marți (06.00-22.00).

Pe DN39, Agigea (int. DN39 cu DN 39A) – Mangalia (intrare municipiu), sunt aplicate restricții pe ambele sensuri duminică (16.00-22.00), luni și marți (06.00-22.00).

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/in-atentia-soferilor-restrictii-pe-autostrada-soarelui-si-pe-doua-drumuri-nationale-in-perioada-31-decembrie-2-ianuarie-45531.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/in-atentia-soferilor-restrictii-pe-autostrada-soarelui-si-pe-doua-drumuri-nationale-in-perioada-31-decembrie-2-ianuarie-45531-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv