Această decizie a fost luată după ce trei sportive din barca de 8+1 s-au retras anticipat din activitate după câştigarea medaliilor de aur la Campionatele Mondiale. 


Cele trei componente ale echipajului feminin de 8+1 al României care şi-au anunţat retragerea după CM din SUA de anul acesta au sub 30 de ani: Laura Oprea – 23 de ani, Mihaela Petrila – 26 de ani şi Adelina Boguş – 29 de ani. Marius Dunca a menţionat că statul român investeşte într-un sportiv încă de la legitimarea lui ca junior la un club, îl premiază pentru medaliile cucerite şi îi oferă şi o rentă viageră pe toată viaţa. În aceste condiţii, el susţine că nu e normal ca sportivul să renunţe la activitatea sportivă pentru a încasa banii din renta viageră atunci când încă mai poate aduce medalii României.


În prezent, Legea Sportului nu prevede un prag de vârstă pentru acordarea acestei indemnizaţii, menţionând doar că sportivul nu o poate încasa atât timp cât se află în activitate. Ideea impunerii unui prag de vârstă a mai fost luată în discuţie la nivelul Guvernului şi în 2011, dar în cele din urmă s-a renunţat la implementarea ei.

Ministrul Tineretului şi Sportului a explicat că niciun tânăr de 20 de ani din nicio altă categorie socială nu câştigă 8, 10 sau 14.000 de lei lunar cum se întâmplă în cazul sportivilor medaliaţi la competiţiile majore internaţionale, relatează Agerpres.


rootstireaActualitate/EsentialSport
Această decizie a fost luată după ce trei sportive din barca de 8+1 s-au retras anticipat din activitate după câştigarea medaliilor de aur la Campionatele Mondiale.  Cele trei componente ale echipajului feminin de 8+1 al României care şi-au anunţat retragerea după CM din SUA de anul acesta au sub 30...

Preluat de la EVZ