Polițiștii de frontieră din Halmeu, județul Satu Mare, au descoperit peste 200.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ascunse într-un automarfar care transporta cutii cu fulgi de cereale din ovăz din Rusia.

La Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, jud. Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, în noaptea de joi spre vineri, cetățeanul sârb Ivan M. în vârstă de 40 ani, conducând un automarfar care tracta o semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia.

Din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cutii cu fulgi de cereale din ovăz din Rusia.

Polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, au fost descoperite ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, peste peste 400 de baxuri (200.000 de pachete) cu țigări de proveniență duty free.

Țigările, pe care bărbatul a încercat să le introducă ilegal în țară, au fost ascunde în cutiile cu fulgi de cereale care, la rândul lor, au fost așezate pe paleți.

Întreaga cantitate de țigări va fi ridicată în vederea confiscării. Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/peste-200-000-de-pachete-cu-tigari-de-contrabanda-ascunse-in-cutii-cu-fulgi-de-ovaz-45536.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/peste-200-000-de-pachete-cu-tigari-de-contrabanda-ascunse-in-cutii-cu-fulgi-de-ovaz-45536-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv