Una dintre cele mai cunoscute clarvăzătoare din România, Maria Ghiorghiu, a povestit pentru Cancan.ro că trupul Elodiei nu are cap, iar cel care a îngropat rămăşiţele sale într-un perete este un bărbat.


„Elodia e îngropată într-o casă mică, bătrânească, văruită cu alb. Trupul fără cap al avocatei Elodia Ghinescu este zidit în peretele acestei case. A fost zidită de un bărbat. Sufletul ei mi-a apărut în copacul de lângă casa aia. Stătea pe o ramură şi a întins mâna spre peretele acela al casei şi mi-a arătat zidul acela, că acolo se află îngropate rămăşiţele trupeşti ale ei. Casa e dreptunghiulară şi joasă, nu are multe încăperi, însă acolo unde trupul Elodiei e zidit peretele formează un «L». 


Pomul este perpendicular pe acel perete subţire, care formează colţul casei spre stradă. Peretele acela a fost dublat pentru a putea fi ascunse rămăşiţele ei. Am văzut-o şi pe Elodia. Avea părul negru, lucios şi lunguţ, ondulat, iar dinţii ei erau mari, frumoşi şi extrem de albi. Nu-i lipsea niciun dinte din gură. Mi s-a arătat în pivniţa acelei case râzând, astfel încât să-i pot vedea perfecţiunea dinţilor ei frumoşi şi foarte albi”, a declarat Maria Ghiorghiu.

Elodia Ghinescu a dispărut în seara de 29 august 2007. Cazul a deschis o anchetă lungă a poliţiei şi parchetului. Principalul suspect a fost poliţistul Cristian Cioacă, soţul avocatei, care ar fi descoperit indicii de infidelitate. Mult timp el nu a fost arestat din cauza lipsei probei principale -cadavrul Elodiei Ghinescu.


rootstireaActualitate/EsentialSocial
Una dintre cele mai cunoscute clarvăzătoare din România, Maria Ghiorghiu, a povestit pentru Cancan.ro că trupul Elodiei nu are cap, iar cel care a îngropat rămăşiţele sale într-un perete este un bărbat. „Elodia e îngropată într-o casă mică, bătrânească, văruită cu alb. Trupul fără cap al avocatei Elodia Ghinescu este...

Preluat de la EVZ