Într-o postare  pe Facebook, reprezentanții Asociației Pro Infrastructura analizează stadiul construcției mai multor tronsoane de autostradă, atașând un tabel cu rezultatele găsite și cu propriile lor observații. În acest context, aceștia consideră că  „ministrul minte cu nerușinare, încercând să ne convingă că anul viitor vom da în folosință “minim 156,7 km” din totalul de 186,867 km contractați (adică 84%)!”.


Chiar și finalizarea celor 83,587 kilometri de autostradă se poate face doar în contextul în care diferitele obstacole birocratice, tehnice, financiare și legate de forța de muncă pot fi depășite. În fapt din aceștia, 12,45 kilometri, reprezentând Lotul 3 din Autostrada Sebeș-Turda, sunt gata de la sfârșitul lunii noiembrie, dar va fi dat în circulație după 9 ianuarie 2018, în urma invocării noului Regulament de Recepție de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Mai mult, reprezentanții ONG-ului susțin în mesajul lor de pe rețeaua de socializare alți 8,7 kilometri au fost finalizați la începutul lunii noiembrie, fiind vorba de lotul Gilău-Nădășelu, dar nu pot fi folosiți din cauza lipsei viaductului Gilău.

În afară de acești 21,15 kilometri deja construiți, Asociația prezintă porțiunile de autostradă care pot fi terminate în 2018.



Astfel, în vara lui 2018, reprezentanții Pro infrastructura spun că este fezabil să fie deschisă circulația între Centura București și Șoseaua Petricani, o porțiune de 6,5 kilometri din A3, dar doar în condițiile în care se asigură finanțarea.

Cel mai lung tronson care poate care ar putea fi inaugurat anul viitor are o lungime de 21,141 kilometri. Este vorba despre lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva.

În anul 2017, CNAIR a recepționat doar 24 de kilometri de autostradă, mult sub nivelul așteptărilor. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, anticipa la începutul acestui an că lungimea totală ar ajunge la aproximativ 90 de kilometri.


rootstireaActualitate/EsentialSocial
Într-o postare  pe Facebook, reprezentanții Asociației Pro Infrastructura analizează stadiul construcției mai multor tronsoane de autostradă, atașând un tabel cu rezultatele găsite și cu propriile lor observații. În acest context, aceștia consideră că  „ministrul minte cu nerușinare, încercând să ne convingă că anul viitor vom da în folosință 'minim...

Preluat de la EVZ