Episodul primului sitcom românesc, „Tanța și Costel – Iubirea e un lucru foarte mare”, se numără printre cele mai vizionate în mediul online, iar dialogul pitoresc purtat la masa din birt, unde protagoniștii s-au oprit la un mic și-o bere, nu are egal.


Surprinzător și fără ca nimeni să-și fi propus, la o jumătate de veac de atunci, filmările cu Mirela Zeța și Dragoș Stoica pentru GALA REVELIOANELOR DE ALTĂDATĂ, cea de-a doua parte a Revelionului TVR 2, s-au făcut cu recuzita din 1968. „Nu am bănuit că masa și scaunele vechi de 50 de ani mai există.

Căutam un decor care să amintească de cel pe care l-am văzut în înregistrarea din 1968 și, întâmplător, am dat în magazia TVR peste recuzita de atunci. A fost incredibil. Nu a fost nevoie nici măcar să le revopsim, sunt în stare perfectă”, a povestit producătorul Cosmin Dumitru.



Pentru noaptea dintre Ani la TVR 2, Dragoș Stoica și Mirela Zeța, actori-prezentatori ai GALEI REVELIOANELOR DE ALTĂDATĂ, au pregătit un moment comic de neratat.  Ei vor intra în piela personajelor Tanța și Costel într-o manieră originală și amuzantă și speră că telespectatorii TVR 2 să râdă pe săturate

Cum a trecut Dragoș Stoica examenul cu ajutorul lui Nea Mărin

Pe Dragoș Stoica, românii îl știu ca fiind actorul care îi imita pe Becali, Cristoiu și Vadim. Aflat la filmările TVR 2 pentru GALA REVELIOANELOR DE ALTĂDATĂ, actorul a surprins cu o ipostază nouă, care i s-a potrivit perfect. El a intrat în rolul lui Nea Mărin, iar vocea sa a răsunat aproape identic cu cea a regretatului Amza Pellea.

„Am fost fan Nea Mărin încă de mic. Dincolo de ceea ce vedeam la televizor în puținele ore de program în care apăreau marii artiști Amza Pellea, Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc, ai mei aveau și un picup rusesc la care ascultam discuri de vinil cu muzică populară și momente vesele cu Amza Pellea. Probabil că de acolo mi-a venit inspirația. Am început să vorbesc cu „graiul lui Nea Mărin” încă din școala generală, și, de câte ori veneau musafirii la noi, mă puneau să improvizez.

Când am crescut, momentele îmi ieșeau atât de bine încât m-am prezentat la un examen cu un monolog al lui Amza Pellea, „Nea Mărin și cinematograful”. Am avut mare succes”, a povestit actorul Dragoș Stoica.

Chef Patrizia vedetă în Revelionul TVR 2

Poate nu credeți, dar semănarea neașteptată dintre Chef Patrizia Paglieri și Mirela Pană, actriţa Teatrului de Stat Constanţa, a generat la filmările „REVELION LA CABARET” momente de șoc. 

rootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Episodul primului sitcom românesc, „Tanța și Costel - Iubirea e un lucru foarte mare”, se numără printre cele mai vizionate în mediul online, iar dialogul pitoresc purtat la masa din birt, unde protagoniștii s-au oprit la un mic și-o bere, nu are egal. Surprinzător și fără ca nimeni să-și fi...

Preluat de la EVZ