Maximele se vor situa între 1 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10…-8 grade în estul Transilvaniei şi 3…4 grade pe litoral. În vestul şi sud-vestul ţării cerul va fi variabil, dar cu înnorări noaptea, când izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe mixte şi polei.


În restul țării, îndeosebi în cursul zilei vor fi înnorări şi se vor semnala precipitaţii slabe, predominant ploi în Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova, mixte pe arii restrânse în Maramureş şi Transilvania, iar la munte va ninge, posibil moderat cantitativ în zona Carpaţilor de Curbură. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului pe crestele montane înalte. Spre sfârşitul nopţii în zonele joase, mai ales din sud, centru şi est va fi ceaţă, scrie Mediafax. 


La București  

Maxima va fi de 5…6 grade, iar minima de -2…0 grade. Cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a intervalului. La începutul zilei vor fi condiţii de ploaie slabă, iar spre sfârşitul nopţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.


rootstireaActualitate/EsentialSocial
Maximele se vor situa între 1 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10...-8 grade în estul Transilvaniei şi 3...4 grade pe litoral. În vestul şi sud-vestul ţării cerul va fi variabil, dar cu înnorări noaptea, când izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe mixte şi...

Preluat de la EVZ