El și-ar fi înjunghiat, de mai multe, ori un consătean, în urma unui scandal din barul comunei.


La data de 31 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, în incinta unui bar din localitatea Cobadin, județul Constanța, a avut loc un conflict spontan intre doi bărbați din localitatea Cobadin, în urma căruia unul dintre ei a decedat, fiind lovit de mai multe ori cu un obiect ascuțit.

Agresorul este un tânăr de 25 de ani care a fost identificat de polițiștii constănțeni.



În prezent politistii din cadrul Serviciului Investigații Criminale efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Este în custodia poliției. Va fi adus la Parchet unde va fi audiat.

Crima a avut loc in incinta Clubului Riviera din centrul comunei Cobadin. Conflictul a fost cauzat și de consumul de alcool. De asemenea, au fost contradicții privind dedicațiile muzicale din incinta barului.

Victima, de 31 de ani, a decedat la spital. Se va merge cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Atât victima, cât și agresorul, cu antecedente penale. Se pare ca cei doi au o poveste mai veche. Decedatul ar fi provocat cu ceva timp in urma un scandal imens la domiciliul agresorului, însoțit fiind de mai multe persoane, potrivit unor oameni din comună. 


rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
El și-ar fi înjunghiat, de mai multe, ori un consătean, în urma unui scandal din barul comunei. La data de 31 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, în incinta unui bar din localitatea Cobadin, județul Constanța, a avut loc un conflict spontan intre doi bărbați din localitatea Cobadin, în urma...

Preluat de la EVZ