Echipa „Memorialul Durerii” aduce în atenția telespectatorilor TVR 2, sâmbătă, 13 ianuarie 2018, de la ora 14.00, un personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale: Ion I.C. Brătianu, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri.

„Ion I.C. Brătianu – Un constructor al României Mari” este cel de-al 13-lea film al seriei documentare „Oamenii mari care au făcut România Mare”, parte a proiectului „România Mare, Primul Centenar”, un an cu programe speciale la TVR menit să marcheze evenimentul de hotar pentru naţiunea română. De numele marelui om politic se leagă intrarea României, într-un moment decisiv, în Primul Război Mondial, pentru a împlini un ideal – Unirea de la 1 Decembrie 1918.

În timpul guvernării sale ca prim-ministru, Ion I.C.Bratianu a fost inițiatorul celor mai importante reforme de modernizare a statului român, iar marele om politic aprecia că nu există îndatorire mai mare decât apărarea intereselor și a demnității poporului român. Primind în București delegația Marelui Sfat Național din Transilvania, care aducea  Rezoluția Unirii de la Alba Iulia, Ion I.C.Bratianu a definit ceea ce simțeau românii în acel ceas: „De o mie de ani așteptam și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt clipe în viața unui neam de fericire atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri.”

Învitații ediției de sâmbătă, 13 ianuarie 2018, de la ora 14.00 sunt acad. Ioan Scurtu, acad. Alexandru Zub, prof.ing. Nicolae Noica și custodele Centrului de Cultura Brătianu de la Conacul Florica.
Episodul „Ion I.C. Bratianu – Un constructor al României Mari” încheie prima parte a seriei premierelor „Oamenii mari care au făcut România Mare” în care echipa „Memorialul Durerii” a realizat 13 filme documentare consacrate generației eroice de la Marea Unire: Iuliu Maniu, Alexandru și Ion Lapedatu, Ilie Lazăr, George Pop de Băsești, dr. Ion Ciordaș, Samoilă Mârza, generalul Henri Cihoski, generalul Henri Berthelot, Regele Ferdinand și Ion I.C. Brătianu, constructorul României Mari.

„Îmi pare rău că în manualele de istorie multe dintre aceste personalități nu se regăsesc. Mi-am făcut o datorie de conștiință, nu numai de profesionist de televiziune, să rescriu biografiile unor personalități care și astăzi pot fi model în politică”, a spus Lucia Hossu Longin, realizator „Memorialul Durerii”.

În Anul Centenarului, seria „Oamenii Mari care au făcut România Mare” va continua cu portretele altor pesonalităţi care au marcat momentul Marii Uniri, părinții fondatori al noului stat român, creat la 1 Decembrie 1918.

Tag-uri:
tvr, documentar, bratianu, tvr 2

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-285.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-285-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialCultură
Echipa „Memorialul Durerii” aduce în atenția telespectatorilor TVR 2, sâmbătă, 13 ianuarie 2018, de la ora 14.00, un personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale: Ion I.C. Brătianu, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri. „Ion I.C. Brătianu - Un constructor al României Mari” este cel...

Preluat de la EVZ