12 ianuarie

Horoscop Pe 12 ianuarie s-au născut Jack London, Joseph Joffre, Haruki Murakami, Herman Göring, John Winthrop, Edmund Burke, Per Gessle, Rodica Tapalagă, Aurel Storin, Laurenţiu Profeta.

Horoscop În calendarul creştin-ortodox sunt Sfintele Tatiana şi Eutasia.

Nimic în „Kalendar”.

Horoscop O zi liniştită. Cel puţin din partea astrologiei şi a tradiţiei. Corpurile celeste s-au strâns, cum fac mereu la început de an, într-o emisferă a zodiacului, în șase zodii, de la Scorpion la Berbec, dispunerea de iarnă cum spunea Jonathan Cainer. Nicio planetă retrogradă, o triplă conjuncție, largă, între Soare, Venus și Pluton în Capricorn, o a doua conjuncție între Mercur și Saturn, tot în Capricorn, în primele grade și a treia conjuncție, între Marte și Jupiter, în Scorpion. Luna se plimbă prin Săgetător.

Horoscop  Dragi lupi, padawani și hobbiți, primesc atâtea vești și informații din astrăinătate că mă minunez. În fața rațiunii mele ultragiate și a bunul simț jignit cataloghez aceste infamii ”fake news”. SUNT știri false, nu trebuie să le cataloghez eu astfel. Opera presei isterice și anarhiste, de stânga. De fapt, de ce mint și eu, numai există ziare de stânga, sau de dreapta, în orice redacție se bucură de libertate editorială fel de fel de persoane frustrate cu poziții anarhiste, sexiste, egalitariste, antinaționale, comunistoide – într-o epocă ”post-adevăr”.

Horoscop  Anul trecut, prin mai, am împlinit 50 de ani de când scriu la ziar, mă exprim în public în scris. Am făcut-o întotdeauna cu respectarea adevărului. Filtrez informațiile primite prin ceea ce știu și prin bun simț. Iar dacă nu sunt sigur, pun mâna pe telefon și sun un prieten din țara respectivă, sau un expert în domeniu. Trei surse? Sunt la fel ca cele trei oferte la licitațiile aranjate. Pot, toate, să fie compromise, infectate.

Horoscop Așa am făcut și când am primit acum câteva ore, digest-ul Întâlnirii de Iarnă a ”American Astronomical Society” din care face parte și hawaianul, prietenul meu. Discuțiile s-au purtat pe 10 ianuarie, la Washington, foarte hush-hush, presa nu a fost admisă. Dar Coleman a primit digest-ul și mi l-a forwardat și mie. Pentru asta sunt prietenii, chiar dacă sunt la zeci de mii de kilometri depărtare.

Horoscop  Discuția principală s-a învârtit în jurul semnalelor radio provenite din FRB 121102, care este o regiune a Universului situată la 3 MILIARDE DE ANI lumină de Pământ. O distanță enormă, nici nu poate fi cuprinsă cu gândul. Din digest apare clar că astronomii prezenți s-au împărțit în două tabere: una, cea a conservatorilor, susține în continuare explicația gen fake news că semnalele de ordinul milionimilor de secundă dar de o putere înspăimântătoare, provin de la o gaură neagră sau de la ciocnirea a două stele neutrinice. A doua tabără este a celor care doresc să spună publicului adevărul verde în față: semnalele provin de la o civilizație extrem de avansată, dar care le-au trimis acum miliarde de ani. Dacă civilizația aceea ar mai fi existat, am fi acum în contact cu ea, în miliarde de ani progresul lor tehnologic ar fi permis călătoria instantanee în orice punct al Universului, folosirea energiei de punct zero și a navelor neinerțiale. Tesla începuse unele experiențe cu bobinele lui! Dar dacă civilizația din FRB 121102 a avansat așa de mult că s-au transformat în ființe de lumină care au alte priorități, în orice caz nu să discute cu primitivii de pe Pământ chiar dacă ar putea fi urmașii lor păroși.

Dar, dacă… dacă noi suntem urmașii celor din  FRB 121102? Dacă supercivilizația de acolo a trimis deja, acum miliarde de ani, pionerii ei pe Pământ? Dacă noi suntem urmașii acelor ingineri de stele care au declanșat miracolul vieții pe Pământ și poate și în multe alte locuri potrivite? Dacă semnale sunt faruri către acasă? Am simțământul că noi suntem extratereștrii!

Horoscop Este frig, plouă și este urât în Prahova submontană. Nu pot să vorbesc cu stelele. Pentru că, dacă un astronom se uită la stele, un astrolog vorbește cu ele. Și ele îi răspund. Este ca și cum ai vedea o femeie minunat de frumoasă. Astronomul se repede să o măsoare, să o fotografieze, ca să descopere, materialist și profan, misterul frumuseții. Astrologul vorbește cu ea, îi face poezii și o laudă. Nu o întreabă nimic, nu o măsoară, nu o analizeză! Dar stelele, pardon, femeia, înduioșată de eforturile astrologului îi spune câte un secret, sau poate două. Importante. Să fii și astronom și astrolog, ce bucurie, ce plăcere rafinată. Kepler a fost unul dintre ei, primul care a realizat că astrologia îți dă de mâncare, iar astronomia îți pune intelectul la încercare. Țin mine că, demult, mai trăia buna Irina Predeanu, am participat, alături de ea, la o emisune tv, având ca parte oponentă câțiva tineri astronomi și matematicieni. Irina nu era spontană, era o savantă, doctor în astronomie și parcă și în matematică. Cam o încolțiseră tinerii aceia imberbi cu deosebirea dintre astronom și astrolog. Ea era și una și alta, cum să se împartă? Am intervenit, mi-am cerut scuze față de ea și am spus că astrologul își câștigă singur pâinea, nu este angajat la stat, pe când astronomul este un consumator de lux, face cercetare fundamentală, necerută de nimeni – neapărat și întotdeauna, angajatul statului. S-a cam lăsat tăcere în platou de a trebuit să intervină reclamele.

Nu pot să mă uit la stele, dar pot să mă uit la teatru. Pe undeva, pe DVD-uri, am integrala operelor lui Shakespeare și ale lui Caragiale. Pe care să-l aleg?

                                                  ⃰    ⃰    ⃰

horoscop

BERBEC   Astăzi ai multă energie, pe care o poţi folosi fie banal şi folositor la muncă, în activitate, fie distractiv şi aleatoriu la stabilirea unor noi relaţii sentimentale. Nu pleca la drum lung, pe seară, cu destinații de weekend! Lasă ambiţiile şi vanitatea de o parte şi bucură-te de căldura căminului. Perioada zilei de astăzi este pentru cei născuţi sub semnul Berbecului o perioadă bună ca sa admire natura, adică natura umana. O mică supărare dar pe total perioada – îţi este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă!

horoscop

TAUR    Crezi că deţii controlul asupra situaţiei. Crezi! Nu trebuie să te pregăteşti de dezastre, dar nici să fii neglijent şi distrat tot timpul. Calea de mijloc, auritul drum al echilibrului! Din trecutul tau apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului, prietenilor, familiei. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa păstrezi judecăţile de valoare si sentinţele pentru uzul tău propriu.

horoscop 

GEMENI    Această zi de vineri este favorabilă intereselor tale. Ziua începe bine şi creezi optimism în jurul tău, de aceea eşti bine primit. E o zi favorabila, profită! Nu specula, însă, nimic financiar!

Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate bune. Totuşi este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să cumperi echipamente pentru menaj. Seara este mai putin prielnică, dar cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, vei evita neplăcerile. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi, pentru un procent din zodie.

horoscop

RAC   Vrei să rezolvi toate problemele, în aşa fel ca să fie toată lumea mulţumită! Totuşi, astăzi trebuie să faci o alegere mai grea. Nu poţi să mulţumeşti mereu pe toată lumea, dar poţi să încerci! Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Călătoriile nu sunt sub un semn fast, mai bine stai acasă, în sensul să nu părăseşti localitatea de domiciliu, sau reşedinţă!

horoscop

LEU   Astăzi ai o eficacitate sporită în tot ceea ce faci, pentru că ai renunţat la îndoieli şi la tatonările inutile. Ai găsit un nou echilibru moral şi fizic. Cine nu riscă, nu câştigă! Conjunctura astrologică îţi indică o energie în creştere. Profită de această amplificare a vitalităţii, cu harnicia şi voinţa care te caracterizează, să prevalezi, să ai succes. Energia suplimentară furnizată te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Interesul, aproape o pasiune s-ar putea spune, caracteristic zilei este pentru îmbrăcăminte. Vrei neapărat să cumperi ceva frumos şi călduros. Foarte bine!

horoscop

FECIOARĂ  Toată ziua persoanele născute în semne de foc şi aer îţi sunt binevoitoare şi te ajută, în special Leii şi Săgetătorii, dar este bine să eviţi pe cei născuţi sub semne de apă şi pământ. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. O zi care se anunţă obişnuită, dacă nu te-ar nelinişti veştile rele din presă. Vezi-ţi de treburile tale, de familia ta, de programul tău şi gândeşte de bine, pozitiv. Şi, repet, gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Este Crezul primilor creştini, cei care îl urmau pe Iisus!

horoscop

BALANŢĂ   Configuraţia astrologică îţi este favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, noile proiecte, noile căi de urmat. Trebuie doar să îndrăzneşti, norocul ajută pe cei curajoşi! Sfera comunicării este, însă, afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri, sau prin reprogramarea unor evenimente.

horoscop

SCORPION   Eşti mai filozof decât de obicei, astăzi îţi place să spui maxime şi proverbe. În relaţiile sentimentale poţi avea întietate numai dacă nu contrazici chiar de la început! Nu pierde timpul! Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astazi este bine sa vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Te pricepi… Nu-ţi lipseşte ambiţia şi energia, dar în conjunctura actuală, astrală şi de la locul de muncă, nu-ţi foloseşte la nimic, singura cale de urmat este „politica struţului”. Şi faptul că acasă familia, prietenii te susţin, orice ar fi!

horoscop

SĂGETĂTOR    Îţi faci iluzii, eşti un pic în afara realităţii. Poate unde este vorba de interesele tale personale. Fii vigilent şi analizeză cu atenţie atitudinile celor din jurul tău, anturajul, familia. Perioada, totuşi, iti este favorabilă, in general. Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

horoscop

CAPRICORN   Ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Normal, ai cinci corpuri cerești în zodie! Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la muncă, sau unde activezi. Nu uita că ceea ce este important pentru tine este să placi celor din jur! Sigur, în primul, primul rând este siguranţa proprie!  Astăzi ai ceva mai mult noroc decât în mod obişnuit, în sensul că nu o să ai niciun necaz mare.

horoscop

 

VĂRSĂTOR   La serviciu este o perioadă puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe cu două înţelesuri. Nimic foarte important, în aparenţă. Dimineaţa trebuie să te ocupi de problemele altora. Totuşi, ai o informaţie pe care o aşteptai de mai mult timp şi care te avantajează. Seară plăcută, poate la un film nou, poate la sală să te ţii în formă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la rude, la familie, sau la prietenii buni, la anturajul apropiat, în general.

horoscop

 

PEŞTI  Dimineaţa ai o oarecare nesiguranţă, neaşteptată şi nerecomandabilă. Ai unele îndoieli. Trebuie să treci repede peste starea aceasta, vremurile sunt aspre şi nu cruţă sau aşteaptă pe nimeni! Totuşi, nimic foarte important, în aparenţă. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi ţi se propun programe de distracţie de seară. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiunile mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia pot rezolva situaţia!

horoscop

Tag-uri:
horoscop, horoscopul lui dom profesor, radu stefanescu, zodie, astrologie, viitor, destin, speranta

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-312.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-312-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialHoroscop
12 ianuarieHoroscop Pe 12 ianuarie s-au născut Jack London, Joseph Joffre, Haruki Murakami, Herman Göring, John Winthrop, Edmund Burke, Per Gessle, Rodica Tapalagă, Aurel Storin, Laurenţiu Profeta.Horoscop În calendarul creştin-ortodox sunt Sfintele Tatiana şi Eutasia. Nimic în „Kalendar”.Horoscop O zi liniştită. Cel puţin din partea astrologiei şi a tradiţiei. Corpurile...

Preluat de la EVZ