Bogdan Nicoriciu, Romario-Gabriel Bercheș și Darius Cătălin Mușat au fost trimiși în judecată de Biroul Teritorial Caraș-Severin al DIICOT pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Primii doi mai sunt cercetați și pentru viol, Nicoriciu, respectiv complicitate la viol, Bercheș, după ce au sechestrat o tânără de 13 ani, iar cel dintâi a violat-o, spun procurorii, pe fata din Oravița.

Potrivit expressdebanat.ro, polițiștii din Oravița au fost sesizați în 22 septembrie 2016 cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 13 ani ar fi fost violată. „În fapt, în noaptea de 16/17 septembrie, un minor de 15 ani, aflat într-un imobil de pe raza localității Oravița, împreună cu o minoră în vârstă de 13 ani, prin întrebuințarea de amenințări și acte de violență, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și șantaj. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, informează IPJ Caraș-Severin.

Pe lângă cercetările pentru viol făcute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, care l-au trimis în judecată deja pe Bogdan Nicoriciu și îl cercetează și pe Romario Gabriel Bercheș pentru complicitate la viol, și procurorii antimafia au deschis un dosar față de cei doi, dar și față de Darius Cătălin Mușat, care a fost și el de față la pregătirea telefonului mobil cu care au fost filmate scenele XXX cu minora și salvate în telefon pentru ca, ulterior, fetița de 13 ani să fie șantajată de cei trei cu aceste imagini, amenințând-o că le vor face publice dacă va spune cuiva despre cele petrecute în acea noapte.

Romario Bercheș, spun procurorii, ar fi fost cel care ar fi preluat înregistrarea video și ar fi editat-o astfel încât să nu se perceapă faptul că fata ar fi fost sechestrată și forțată să întrețină actele sexuale, filmare pe care apoi a urcat-o și pe un grup de Oravița de pe rețeaua de socializare Facebook.

După ce au văzut că fata nu înțelege să-i acopere și să le facă jocul, se pare că tot Bercheș ar fi trimis un CD cu filmarea și în cutia poștală a bunicii minorei agresate.

Procurorii DIICOT au trimis dosarul spre soluționare Tribunalului Caraș-Severin, care a pronunțat sentința în această cauză. Bogdan Nicoriciu a fost condamnat la asistarea zilnică, pe o durată de 5 (cinci) luni, ca și Darius Cătălin Mușat, Romario Bercheș primind aceeași pedeapsă, însă pentru numai patru luni. De asemenea, fiecare a fost obligat la plata a 9.000 de lei daune morale și la 2.500 de lei cheltuieli de judecată. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Timișoara.

Având în vedere că, la momentul faptei, cei trei erau minori, chiar dacă între timp unul din ei a făcut 18 ani, condamnarea nu poate fi decât una pentru minori, judecătorul având varianta internării lor într-un centru de reeducare pentru minori sau pedeapsa mai simplă a supravegherii zilnice.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/copila-de-13-ani-violata-si-santajata-de-trei-indivizi-judecatorii-nu-i-pot-baga-la-puscarie-45993.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/copila-de-13-ani-violata-si-santajata-de-trei-indivizi-judecatorii-nu-i-pot-baga-la-puscarie-45993-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv