Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, la data de 15 ianuarie a.c., în urma accidentării unui biciclist, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului în vederea efectuării de cercetări. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Izvoarele, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare condiţiilor de drum acoperit cu gheaţă şi zăpadă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat şi i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acceaşi zi, poliţiştii au efectuat cercetări în cazul unui alt biciclist accidentat. În urma verificărilor, a reieşit faptul că un bărbat, de 61 ani, din comuna Ianca, în timp ce se deplasa cu bicicleta, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea acestuia, care a fost transportat la o unitate medicală.

Poliţiştii au testat biciclistul cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat şi i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cele două cazuri, poliţiştii efectuează cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În anul 2017, pe drumurile din judeţul Olt, s-au produs 27 de evenimente rutiere în care au fost implicaţi biciclişti.

 

Tag-uri:
olt, biciclisti, politisti, alcool

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-643.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-643-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, la data de 15 ianuarie a.c., în urma accidentării unui biciclist, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului în vederea efectuării de cercetări. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Izvoarele, în timp ce se...

Preluat de la EVZ