Cântărețul britanic Seal este anchetat de poliția americană după ce o actriță, Tracey Birdsall, a depus o plângere potrivit căreia artistul a molestat-o sexual, lucru pe care acesta îl neagă, informează tmz.com.

Actrița spune că ea și Seal erau vecini în Los Angeles, în vara lui 2016, și că au devenit prieteni. Într-o zi, aceasta a venit la Seal acasă să își recupereze o ustensilă de bucătărie, iar cântărețul, brusc, a încercat să o sărute și a pipăit-o pe sâni. Birdsall i-a spus să înceteze, lucru care nu s-a întâmplat, artistul continuând să o pipăie. Actrița spune că a reușit să plece la scurt timp după aceea din casa cântărețului și că de atunci nu și-au mai vorbit.

Birdsall spune că, abia în urmă cu o săptămână, când a văzut niște comentarii ale lui Seal – cântărețul în vârstă de 54 de ani le încuraja pe victime să vorbească despre abuzurile sexuale la care au fost supuse -, a decis să îl reclame la poliție, pentru molestare sexuală.

De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al cântărețului a declarat: “Seal neagă vehement acuzațiile care i s-au adus recent de către o fostă vecină, niște presupuse fapte care au avut loc cu mai mult de un an în urmă. Intenționează să se apere împotriva acestor afirmații false”.

Câștigător a patru premii Grammy, Seal este cunoscut datorită timbrului său vocal inconfundabil și iubit pe întreg mapamondul pentru piese precum “Killer”, “Crazy” și “Kiss from a Rose”. Cariera artistului britanic numără șapte albume de studio, vândute în peste douăzeci de milioane de exemplare.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/seal-anchetat-pentru-molestare-sexuala-46094.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/seal-anchetat-pentru-molestare-sexuala-46094-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv