Cetățenii asigurați care își doresc să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă acestuia vor putea obține certificatul medical necesar online, conform noilor modificări, scrie Libertatea.

Încă de anul trecut, ministrul Sănătății, Florian Bodog, făcea promisiuni care vizau debirocratizarea sistemului de sănătate. Una dintre măsurile indicate de acesta era eliberarea concediilor medicale în regim online.

Actul normativ a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017, astfel că modificările au intrat deja în vigoare.

„Medicii prevăzuţi la alin. (1) (n.r. medicii curanți)  pot completa certificatele de concediu medical atât pe suport de hârtie, cât şi electronic şi le pot transmite pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorilor/persoanelor în drept, după caz”, se arată în noua reglementare.

În acest fel, medicii care au semnătură electronică vor putea transmite certificatul de concediu medical prin e-mail către pacient.  

Acest OUG aduce schimbări și în ceea ce privește asigurările. Este introdusă asigurarea facultativă pentru concedii și indemnizații medicale de la stat, realizată pe baza unui contract.

„Se  pot  asigura  în  sistemul  de  asigurări  sociale  de  sănătate,  pentru  a  beneficia  de  concedii  şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (…) persoanele fizice, altele  decât  cele  prevăzute la  alin.  (1) (adică în afară de angajați și de cei care sunt șomeri cu acte în regulă – n.red.),  pe  bază  de  contract  de  asigurare  pentru  concedii  şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate”, se arată în OUG,  potrivit avocat.net.

Deocamdată nu a apărut un model pentru un astfel de contract facultativ. Stabilirea acestuia se va face prin reglementări suplimentare.

Totuși, este cunoscut faptul că acest contract va fi cu titlu executioriu, astfel încât beneficiarul va putea fi executat silit atunci când nu achită suma, atunci când creanța bugetară va fi scadentă.

Cei care vor vrea să beneficieze de o astfel de asigurare vor trebui să contribuie cu 1% din venitul lunar ales înscris în contractul de asigurare.  

Tag-uri:
concediu, medical, lege concediu, OUG, sanatate, Bodog

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-899.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-899-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSanatate
Cetățenii asigurați care își doresc să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă acestuia vor putea obține certificatul medical necesar online, conform noilor modificări, scrie Libertatea.Încă de anul trecut, ministrul Sănătății, Florian Bodog, făcea promisiuni care vizau debirocratizarea sistemului de sănătate. Una dintre măsurile indicate de acesta era...

Preluat de la EVZ